Vezi mai multe„Câmpul de luptă gemea de mulţimea cailor şi călăreţilor răniţi ori ucişi. Soarele ce răsărea ca o mandarină uriaşă pe cerul de culoarea opalelor de foc se înfioră văzând asemenea privelişte cumplită. Blestematul Nixos, fiul vrăjitoarei Gorgona avea să stăpânească în curând partea de miazăzi şi de apus a lumii. Tânărul rege Augustus făcea prăpăd cumplit în jur, la fel şi bunul său prieten, principele Paulinus. Într-o clipă de răgaz cei doi reuşiră să se apropie unul de celălalt. Erau amândoi prăfuiţi şi însângeraţi. Se strânseră în braţe cu înfrigurare, presimţind poate că avea să fie pentru cea din urmă oară.
Augustus: Paulinus! Frate!
Paulinus: Augustus! Ah, trebuie să se sfârşească odată! Mor atâţia oameni nevinovaţi!
Augustus: Dacă Nixos ar fi ucis, lupta ar lua sfârşit.
Paulinus: Aş vrea să lupt cu el, Augustus!
Augustus: Iată-l!
Nixos, fiorosul fiu al vrăjitoarei Gorgona se ivi parcă din pământ dinaintea celor doi principi. Ţinea în mână o sabie preţioasă, o adevărată operă de artă. Mânerul ei era din aur curat, încrustat cu diamante albastre ce scânteiau ca nişte fulgere de gheaţă. Lama săbiei era făurită dintr-un metal necunoscut. Avea o culoare ciudată, albastră argintie, strălucitoare ca solzii scrumbiilor abia scoase din Nil şi era încrustată cu aur, conferindu-i-se parcă valoarea unică. Cei doi prinţi nu îşi mai puteau lua ochii de la ea.”