Daria-Carmen Ioan ne pregăteşte pentru întâlnirea şi confruntarea complexă cu teatrul lui Jon Fosse ‒ „un teatru în care tot ceea ce se întâmplă s-a întâmplat deja”. Un teatru aparent static, în descendenţa celui creat de Maurice Maeterlinck, dar având subtile atingeri şi cu cel beckettian, un teatru pe care autoarea cărţii îşi propune să-l supună, prin analiză cvasi-exhaustivă, atenţiei noastre, tocmai pentru a-i demonstra gradul înalt de performativitate.
„Performativitatea se află în inima a ceea ce face spectacolul unic de fiecare dată când este jucat; teatralitatea este ceea ce îl face identificabil şi semnificativ în interiorul unui anumit set de referinţe şi coduri”. Bazându-se pe această distincţie (care e departe de a fi absolută şi care va fi nuanţată de fiecare dată când e cazul, în cursul analizelor sale), Daria-Carmen Ioan alege performativitatea ca premisă structurantă a cărţii sale. Justificarea acestei alegeri este că analizele pe care le propune pleacă de la textul dramatic pentru a ajunge la spectacol. Autoarea subliniază, totodată, că noţiunea de performativitate a suferit numeroase transformări şi reinterpretări, mai cu seamă de-a lungul ultimelor trei decenii. Înscrisă în teatralitate, performativitatea se impune prin caracterul său dinamic pronunţat. Vor urma, în cuprinsul cărţii, elaborate şi minuţioase analize stilistice ale unor fragmente de piese, selectate tocmai pentru a demonstra existenţa elementelor performative la toate nivelele limbajului lui Fosse.