Tehnologia expunerii universale

„În primul rând, debutul lui Mihnea Mihalache-Fiastru bifează caracteristicile unei proze documentare. Sunt reprezentați cu căldură ultimii ani ai deceniului ’80, într-un București perceput de un insider. Spații de agrement și comerciale, locuințe și proprietăți – toate ies la lumină din reconstituirea copilăriei.
În al doilea rând, există o dimensiune a acestui proiect mai puțin concretă: cea psihologică. Fiastru scrie despre frică. O frică resimțită doar acasă, în magazine sau în rutină. Niciodată afară. Niciodată în vacanțe. O teamă că ceva „apare” și amenință iluzia siguranței.
Acum se pune întrebarea: există o legătură între comunism și anxietate? Nu prea. Psihologicul nu se întrepătrunde cu socialul ca să propună o parabolă politică. Dimpotrivă, teama este biologică – este răspunsul copilului față de o realitate incontrolabilă și ciudată. Contextul îi dă matrița și mecanismele de apărare. Subiectul iese în lume și se obișnuiește cu tehnologia expunerii universale.”