Cele mai multe basme sunt traduse în anii 1990, sub îndrumarea profesoarei mele, Didi, Amita Bhose. Am redevenit atunci copil, buchisind cuvintele si frazele.
A fost o mare bucurie sã cãlãtoresc în lumea fascinantã a tigrilor, elefantilor, sacalilor, crocodililor, întruchipând personaje cu tare umane. Cãci rolul basmelor e, cred eu, de a ni le arãta si de a învãta sã le recunoastem, sã le sanctionam, sã le vindecam. Desigur cã am întâlnit si printi si printese, nu se putea altfel.
De mã veti intreba care e basmul meu preferat vã voi rãspunde cã toate, însã recunosc cã drag tare îmi este cel din urmã - Pantofarul si negustorul -, pentru cã atinge o temã pe care noi, oamenii, am uitat-o în ultima vreme, în alergarea noastrã dupã bunurile materiale si anume, fericirea. Fericirea de a cânta, de a fi.
Vã doresc sã aveti mereu cântecul în inima voastrã.