Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Coșul tău este gol.
      Comandă
      Toate intr-o singura inima
      Toate intr-o singura inima
      Toate intr-o singura inima

      Toate intr-o singura inima

      2.0 / 10 ( 1 voturi)
      Limba:
      Romana
      Data publicarii:
      2025
      Tip coperta:
      Paperback
      Nr. pagini:
      96
      ISBN:
      9789732334447
      Dimensiuni: l: 13.5cm | H: 20cm
      Adaugă în coș
      3800
      Livrare în 24h! (a doua zi) În stoc

      Preț valabil exclusiv online!
      Împachetare cadou gratuită!
      Transport gratuit peste 150 de lei.
      Retur gratuit în 14 zile.
      Ai întrebări? Contactează-ne!
      Descriere

      Mâini pe care le-am iubit

      Miercurea mergeam cu bunica la târgul din Teiuș.
      Ne trezeam la cinci.
      Ne spălam pe față în lighean.
      Mâncam o felie de pâine cu dulceață
      și așteptam răsăritul.
      Bunica număra banii, apoi îi învelea în năframă.
      Străbăteam potecile pline de noroi,
      dar nu-mi păsa.
      Mă gândeam la turtă dulce,
      baloane de săpun, tetris
      și fata din vale.
      Ne întorceam la amiază pe aceleași poteci.


      Borcane nevinovate
      Urcăm trepții muzeului.
      Atingem istoria cu mâinile murdare.
      ,,Nu faceți asta”, țipă ghidul, în timp ce
      ne arată rocile de la Roșia Montană.
      ,,E aur curat?” întreabă un elev.
      Ghidul râde.
      Mai are de prezentat două săli
      și istoria unor fosile, pe care, slavă
      potopului,
      nu le vom mai întâlni niciodată.
      În sala viețuitoarelor
      maimuțele, pisica sălbatică, babuinul rânjesc.
      Deschid colții,
      gata să atace ființe (ne)vinovate.
      Borcane cu mostrele unor bebeluși,
      sufocați de ombilic, ne sperie.
      Adi lovește vitrina cu piciorul.
      Țipă și plânge. Crede că
      fratele nenăscut plutește într-un borcan.
      E cald și ouăle de dinozaur vor scoate pui
      flămânzi,
      Vor devora tot ce prind, o vreme,
      apoi se vor întoarce în pântece.
      Noi, cei vii,
      când ne vom întoarce la normalitate?



      Vecinul de la 2
      Stă pe bancă în curtea blocului
      și citește dintr-o carte veche, îndoită la colțuri.
      Soarele îi mângâie obrazul
      palid.
      Vorbește puțin, doar cât este nevoie.
      La telefon răspunde rar, deși ar avea ce povesti.


      În fiecare zi

      îl văd urcând scările cu sticlele de bere
      ținute într-o plasă de rafie.


      Azi dimineață
      vecinii l-au găsit mort în beci.
      Odihnește-te în pace!



      Sunt ceea ce n-ar trebui să fiu
      Sunt copilul femeii ușoare
      abandonat la poarta orfelinatului într-o dimineață de iarnă.
      M-au luat în brațe,
      învelindu-mă în hainele altui copil nenorocit
      pe care nu l-am cunoscut niciodată.
      Am avut noroc, mi-au spus asistentele,
      pe el l-au luat îngerii.
      Când mă gândesc la copiii
      ținuți captivi
      într-o iubire superficială,
      inima mi se sparge în bucăți.
      Sunt copilul unui destin frânt,
      rămas nemângâiat
      de mâinile mamei alungate
      în brațele urgiei.




      Citind poemele din Toate într-o singură inimă, am avut impresia că trăim, autorul și cu mine, în realități paralele. M-am trezit întrebându-mă în repetate rânduri cum poate ochiul lui să vadă frumosul acolo unde eu, fără doar și poate, aș fi intrat la bănuieli. Să gliseze în melancolie acolo unde eu aș fi apelat din reflex la sarcasm și (auto)critică. De la un punct încolo însă mi s-a mai limpezit judecata: Răzvan Fugaciu este o rara avis care dinadins nu-și duce discursul până la ultimele sale consecințe; omițând să abordeze frontal deruralizarea, speranța de viață scăzută sau poluarea, el cultivă de fapt o împăcare cu realitatea de-a dreptul eroică. Recomand acest debut în poezie candid-contemplativ cu încrederea cu care aș întinde seamănului meu, oricare ar fi acesta, un pahar cu shake detoxifiant. -- MIHÓK TAMÁS


      Cotidianități rurale cuminți, prinse în țesăturile unor percepții ce filtrează vârste diferite alcătuiesc, în bună măsură, realitatea poetică a acestei cărți. Melancolii presărate în scurte confesiuni de o sensibilitate lirică, recuperatoare a unor biografeme uitate și readuse în memorie, încarcă lumea afectivă a poemelor. Subiectul liric își găsește rostul prin edificarea unor chipuri și întâmplări din edenuri sumare de odinioară. Trăsătura dominantă a acestei instanțe poetice e simplitatea. O simplitate ce proiectează detalii semnificative pe pânza unei memorii în care se văd momente, ceasuri, zile, întâmplări, o întreagă lume adusă în prezentul poemelor de o vocație poetică pentru care revederea și retrăirea unei vieți de odinioară sunt exerciții ce plasează în exemplaritate destinele. Minimalist atât cât să nu riște apoeticul, Răzvan Fugaciu e un poet autentic. -- AUREL PANTEA


      Poezia reprezintă pentru Răzvan Fugaciu un prilej de a rememora experiențele prin care a trecut, locurile sau oamenii care i-au ieșit în cale, dovedindu-se de o vitalitate joculară și, pe alocuri, ușor gravă. O vitalitate care își actualizează în permanență rezervele de inocență și de ingenuitate. -- SAVU POPA

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.
      Adaugă o recenzie
      Trebuie să te autentifici pentru a adăuga comentarii/recenzii.