Tonitza nr. 11

Cu o existenta zbuciumata si o opera de mare diversitate tematica, de la portretele de copii cu ochi uluitor de expresivi, la superbele peisaje de la Balcic, la naturi statice, Tonitza si-a manifestat forta creatoare in epoca de glorie a impresionismului, postimpresionismului si expresionismului. Evolutia artistica a lui Tonitza e sinuoasa, iar procesul de decantare a stilului personal e laborios. Dupa studii de arta la Iasi, in 1908, tanarul pictor pleaca in Germania, la Munchen, unde este admis la Konigliche Bayerische Akademie der Bildenden Kunste (Academia Regala Bavareza de Arte Frumoase), la clasa profesorului Hugo von Habermann. In scurta vreme paraseste insa Germania, fara sa-si fi terminat studiile, si, in toamna lui 1909, se stabileste la Paris unde ramane doi ani si frecventeaza atelierul pictorului Pierre Laprade. In 1911 se intoarce in tara si, dupa terminarea studiilor si obtinerea certificatului de pictor bisericesc, zugraveste mai multe lacase de cult. Dupa razboi, Tonitza se stabileste in Bucuresti si semneaza cu diverse publicatii. In 1924 isi expune picturile la Bienala de la Venetia, iar un an mai tarziu pune alcatuieste „Grupul celor patru“ impreuna cu Francisc Sirato, Oscar Han si Stefan Dumitrescu, alaturi de care expune in tara si in strainatate. Dupa perioade de cautari si tatonari, tablourile lui Tonitza dobandesc autonomie artistica si se elibereaza de orice influente, dovedind ca pictorul si-a gasit stilul personal care avea sa-i aduca renumele de „cel mai de seama pictor roman in viata“. Artistul se stinge din viata in 1940, lasand in urma lucrari emblematice, precum Portret de copil, Fetita padurarului, Nud vazut din spate, Fetita cu fular.