Tot mai multa splendoare

„Una dintre cele mai puternice și mai subversive forme de protest ale femeilor și persoanelor queer, care au căpătat din ce în ce mai multă relevanță și forță de-a lungul timpului, este reapropierea spațiului public interzis lor – un spațiu public care prin violență și teroare a rămas locul privilegiat al bărbatului alb cis-hetero. Aici, în acest loc de nelocuit, hoinărește și protagonista din Tot mai multă splendoare, articulând un discurs-revoltă, peste care proiectează imaginea atât de disprețuită și criticată a femeii-flâneur. Prin imaginar, vis și iubire, ea încearcă să lase în urmă frica imprimată în carne chiar din adolescență, să depășească trauma alungării din lume și a închiderii în privat. Încrezătoare, se aventurează să cucerească zone din ce în ce mai inaccesibile, precum sportul sau o comunitate-sanctuar, și dezvăluie în același timp modalitățile prin care aceste spații îi intimidează și îi supun pe cei mai vulnerabili. Permanent sunt suprapuse și spații salvatoare din care se recade însă, continuu, în coșmarul spațiului public. Finalul fericit nu poate însemna deocamdată victoria deplină a persecutaților, este prea devreme pentru asta, el se manifestă doar ca simplă tărie de-a te mai întoarce acasă.” (Iulia Militaru)
„Din poemele Alinei Purcaru răzbat vocile copiilor dintr-un timp salvat „în fiole sparte de algocalmin”, hipervigilența corpului „predispus să simtă frica”, vina și neputința, „sunetul oceanului” și efectul „anesteziant” al unor „boabe de rouă”, contrastul dintre deșeuri și munții „mereu cu zăpadă pe creste.” Tot mai multă splendoare compune o istorie fragilă și intimă a corpului condiționat, fragmentat, „desprins în alt fel”; o carte în care viața încolțește în pofida condițiilor, o carte a rememorării, a căutării de sine, a libertății și pasiunii. (Medeea Iancu)