Am uitat totul. Am plecat de mult de pe acele meleaguri și am murit… Pe un perete am o icoană veche cu Hristos, simbolul credinței care m-a ajutat să traversez toate greutățile și m-a adus în New England, având tăria de a începe să trăiesc din nou.
Da, să trăiesc din nou, căci, după ce am părăsit casa care a fost pentru mine mereu România, m-am simțit ca un mort. Grele nu erau împrejurările în care mă aflam, ci simplul fapt că trebuia să trăiesc. (...) Nu știu dacă vă puteți închipui cum este să te rupi de tot ce ai cunoscut și ai iubit și să o iei de la capăt fără să reușești să le împărtășești amintirile din trecut celor care fac parte din viața ta în prezent. Există oameni cărora le pot împărtăși un moment sau altul din trecut, însă întregul rămâne să-l port singură.
Acum știu că dragostea și mila, puse în practică din dorința de a-i sluji aproapelui, pot transcende orice și pot face minuni.
Că poți depăși timiditatea, oboseala, teama și chiar și ceea ce pare a fi o repulsie fizică incontrolabilă – doar să tânjești din suflet să ajuți și să fii de folos.
Am învățat între timp că există o cale către inima oamenilor (aproape a tuturor), fie că îți sunt prieteni sau dușmani, indiferent de opinia politică sau de convingerile naționale.
În fața durerii și a morții, oamenii sunt egali, iar majoritatea conștientizează acest lucru și sunt gata să se ajute unii pe alții. Am mai învățat că, unde există credință în Dumnezeu, se poate face lucrarea Lui.
Principesa Ileana a României