Intr-un moment in care asistenta sociala este deja constituita si recunoscuta ca o profesiune autonoma si necesara, volumul de fata pune la dispozitie studentilor si cadrelor didactice direct implicate in domeniu o extrem de utila modalitate de documentare in vederea constituirii pregatirii de baza. Structura lucrarii, specifica domeniului abordat, are doua directii: una a fundamentarii teoretice, cu reteaua sa de concepte, paradigme, metode si tehnici, si a doua a practicii si actiunii eficiente. In prima instanta se pregateste si se elaboreaza modelul actiunii, iar in a doua se intervine concret pentru provocarea unei schimbari dorite in planul realitatii.

