Postmodernistă este senzația de prozaic cotidian – nici transparentă cu totul, nici de tot opacă – peste care atîrnă umbra unei femei pierdute (în două sensuri diferite ale cuvîntului: plecată fizic și abandonată moral). Cea mai mare calitate a acestei poezii, care nu pare a unui începător, este egalitatea cu sine, tonul neschimbat, nivelul pretutindeni înalt al emoției lirice. (Nicolae Manolescu)
E o poezie adevărată, plăcută la lectură și, până la urmă, foarte umană. Nici mai mult, dar nici mai puțin decît atît. (Paul Cernat)