Treptele umbrei

Am decis să încep cu volumul cel mai nou, din ziua de azi, și să bat cale întoarsă spre trecut. Ciclurile sunt orânduite, așadar, în ordinea inversă scrierii lor. Trecutul este ultimul, la temelie, dedesubt. Arheologia poetică se impune, pentru că, în mod paradoxal, orașul era mai bătrân pe vremea când eu eram mai tânăr. Pe măsură ce am îmbătrânit, el s-a modernizat, a întinerit poluat, acromegalic, acneic. Iașul de acum, din România deschisă, este „Iașul lor”, în celelalte trei volume găsiți Iașul meu, care mocnește încă și respiră neștiut, în adâncime, ca realitate nevăzută.