Tu ești soluția creionează aventura suprarealistă a doi copii ce încearcă să-și găsească drumul spre casă. Pierduți în spațiu și timp, Ashley și Brian trec printr-o serie de încercări inițiatice până când, în cele din urmă, au revelația faptului că ei înșiși sunt harta care duce acasă și că, în definitiv, ei sunt soluția.
Cei doi autori ne introduc într-o povestire alegorică ce încearcă să îmbine, prin său firul narativ, conștiința valorilor universale cu o dezvoltare personală armonioasă. Scenariul exterior al povestirii se modifică în funcție de schimbările ce se petrec în conștiința celor doi copii. Acest artificiu literar antrenează spiritul cititorului pe două planuri. Întâi, prin prisma locurilor vizitate și a personajelor întâlnite, cei doi copii capătă o perspectivă limpede asupra crizei de valori cu care se confruntă societatea contemporană. În paralel și in al doilea rând, oferind copiilor cheia de interpretare a acestor realități exterioare, misteriosul personaj AO asigură dezvoltarea interioară a celor două personaje principale și implicit a cititorului.
Ashley and Brian, doi copii inocenţi, dar speriaţi, sunt duși pe un drum greșit de un copil bine intenționat, mai mare decât ei, şi care, ca atâţia lideri mondiali contemporani, nu face decât ”să se prefacă”. Pierduți în spațiu și timp, ei trec printr-o serie de încercări inițiatice. Odată ce pătrund în magica lume a CEEA CE POATE FI, întâlnesc un personaj enigmatic şi mistic, AO, care îi provoacă prin întrebări şi le inspiră posibilităţi, pe măsură ce se străduiesc să se întoarcă acasă. Odiseea lor, la fel ca pe Dorothy din Vrăjitorul din Oz, îi poartă prin peisaje înşelătoare şi provocări ciudate, până când, în cele din urmă au revelația faptului că ei înșiși sunt harta care duce acasă și că, în definitiv, odată depășite toate fricile, ei sunt soluțua.
Această carte este o fabulă care chiar poate schimba viaţa unui cititor, Tu eşti soluţia îi va distra, inspira şi transforma pe care o vor citi. Ca toate marile fabule, Tu eşti soluţia le vorbeşte cititorilor pe niveluri multiple. În primul rând, Tu eşti soluţia va amuza şi va inspira, dar după aceea, aşa cum doar foarte puţine fabule au reuşit (Jonathan Livingston Seagull -Pescăruşul Jonathan Livingston - este poate cel mai bun exemplu), Tu eşti soluţia oferă, de asemenea, şi sfaturi practice. Această fabulă se adresează sutelor de milioane de cititori care s-au bucurat de cărţile din seria Chicken Soup for the Soul (Supă de pui pentru suflet) şi de serialele de televiziune MacGyver.