Umanism si umanizare

Umanismul constituie una din marile probleme ale omenirii. Ea există însă numai datorită unei absenţe fiinţiale a omului. „Dacă oamenii s-ar naşte oameni, spune Jean-François Lyotard, la fel cum pisicile se nasc pisici (după numai câteva ore), n-ar fi, nu zic de dorit, ceea ce e o altă chestiune, ci doar posibil, să-i educăm. Că trebuie să educăm copiii, asta e o împrejurare care nu provine decât din faptul că nu sunt formaţi de către natură, că nu sunt programaţi. Instituţiile care constituie cultura ţin locul acestui deficit nativ.” Diferenţa dintre oameni şi animale e că primii îşi dobândesc specificul doar în urma unui proces destul de lung, complicat şi dificil. Mai mult, din cauză că instituţiile de care vorbeşte filosoful francez sunt constituite tot din oameni cu acelaşi defect nativ, cultura însăşi, ca şi educaţia, sunt marcate de un risc fundamental. Acela că, în pofida eforturilor depuse de părinţi, profesori şi societate, marea majoritate a oamenilor nu ajung, nici după o viaţă întreagă, să poată fi numiţi fiinţe umane, adică indivizi ale căror fapte sunt umaniste. Prin urmare, acţiuni cu efecte bune pentru toţi oamenii fără a fi dăunătoare niciunui alt om. Cei mai mulţi fac lucruri favorabile numai unora din ei, celor din categoria „ai mei” sau „ai noştri”, care sunt astfel însă numai fiindcă sunt rele pentru toţi oamenii, adică prin natura lor, fiind folosite împotriva altora, „ai lui” sau „ai lor”.