„Prin matematică, raționamentul meu a devenit mai logic, iar gândirea mai complexă și mult mai organizată. Da, acum nu mi-aș putea imagina viața fără matematică, dar nici fără artă și mai ales fără pictură. Exact, nu am renunțat niciodată la pasiunea copilăriei mele.
Pornind de la ceea ce am spus, mi-am propus să construiesc împreună cu eleva mea, o minunată artistă plastică, și cu specialiști în domeniul artei și al arhitecturii, un material care să-i ajute pe elevii care trec prin dificultăți în apropierea de matematică, pe artiștii care cred că pictura și matematica sunt incompatibile şi pe tinerii care nu avut șansa să găsească persoana care să le prezinte matematica sub o formă agreabilă și prietenoasă.
În această primă încercare, vom pleca pe superbul drum al geometriei plane învăluind-o în artă, analizând interacțiunea dintre cele două domenii, care de fapt se întrepătrund într-un mod incredibil, de poveste.
Da, nu toată lumea poate să iubească matematica, dar, dacă vom încerca să o aplicăm creativ, cu certitudine vom ajunge să o simțim mai accesibilă.
Înainte de a ne începe drumul, voi povesti concret cum m-a ajutat pregătirea mea artistică și tehnică în studiul matematicii.
Știam să desenez, să realizez o compoziție spațială. Dar nu înțelesesem că, de fapt, fără să știu, aplicasem atâtea teoreme și reguli de geometrie. Folosisem simetria, perspectiva, punctele de fugă, repetiția, proporția, motivele decorative. De fapt, toate erau reprezentări grafice din matematică.