O istorie a operei române prin interpreții ei.
„Luminița Constantinescu nu a avut niciodată interesul să se ofere pe ea însăși, ci a dorit ca lumea să îi cunoască, să îi îndrăgească și să îi țină minte pe cei pe care ea i-a iubit și în mijlocul cărora a fost ea însăși toată viața: cântăreții români de operă.
Pentru publicul meloman din România, numele Luminița Constantinescu este echivalent cu opera pe micul ecran, cu sute de interviuri-portret cu toți interpreții români remarcabili (de la Emil Marinescu și Maria Moreanu până la Anita Hartig și George Petean) și cu seria de concerte pe care a transformat-o în brand încă înainte ca noi toți să știm ce înseamnă, de fapt, asta: Vă place opera?
Cartea aceasta este un instrument de valoare pentru toți cei interesați de fenomenul liric în România. Întrucât nu mai este aicisă mă contrazică, eu spun că, dincolo de acești cântăreți de operă, este o carte despre ea, despre Luminița Constantinescu, cea care rămâne ambasadoarea genului peste generații, indiferent de granițele vieții terestre.“
Marius Constantinescu
Luminița Constantinescu a fost redactor la Radiodifuziunea Română și redactor-șef adjunct și producător la Televiziunea Română. A semnat în presă și la radio reportaje, cronici muzicale, interviuri și anchete. A realizat concerte cu public, filme artistice, cicluri radiofonice (Biografii muzicale, Zig-zag muzical, Al treilea gong, Seară de operă, Amfiteatrul artei lirice, Vernisaje lirice), portrete TV (Viorica Cortez, Eugenia Moldoveanu, Angela Gheorghiu, Leontina Văduva, Iolanda Mărculescu, Adina Nițescu, Ruxandra Donose, Nicolae Herlea, Şerban Tassian, Liliana Nichiteanu, Marcel Roșca, Simina Ivan etc.) și de mare succes s-au bucurat ciclurile de emisiuni Vă place opera?, Quo vadis opera?, Opera – încotro și cum? A fost producător al emisiunilor Placido Domingo în România (1994), Cele trei soprane (1999), Tenorul secolului la București – Luciano Pavarotti (1999). A realizat filme de operă (Cenușăreasa, de G. Rossini, Paiațe, de R. Leoncavallo), a întreprins turnee artistice în SUA, Japonia, Germania, Franța, Italia, Austria, Anglia, și a publicat articole în Muzica, Actualitatea muzicală, Panoramic, Radio România, Melos, Star.