Vezi mai multe„...Generozitatea omului care iese din posesia lucrului pe care l-a creat este mai mult decât simbolică. Eu cred că niciunul dintre poeții români nu a reușit să construiască o asemenea imagine, care într-adevăr să ne reprezinte într-un asemenea chip și într-o asemenea măsură. Lidia Lazu scrie din preaplinul firii sale (...), ea face parte dintre acei oameni care nu scriu din pricina slăbiciunilor lor, ci din pricina prea multelor daruri cu care a fost înzestrată de Dumnezeu.” (Mircea Ciobanu, 1995)
„Este în poezia Lidiei Lazu mult din estetica haiku-ului. Surprinderea unui tablou al naturii în liniile ei esențiale de tăcere și sunet, dialectica dintre dinamic și etern, imuabil, inserția ființei între elementele ce compun tabloul, iluminarea, care nu trebuie să ducă spre descifrarea sau mai corect spre o descoperire exprimabilă în sentențe.(...) Fascinația golului, în sensul gândirii orientale, apare în poezii epurate de contingent.(...) Prevalează însă pofta uriașă de împletire cu mișcarea lumii.(...) Este ca și cum ai zări o delicată egretă albă zburând lin printrun muzeu al ororilor.” (Radu Voinescu, 2000)
„Lidia Lazu, grație pregătirii sale teatrale, își prezintă poezia sub formă de recitaluri – modalitate de restituire a cuvântului poetic pe care nici o poetesă înaintea ei nu l-a încercat.(...) Asemenea inflexiuni n-au mai fost întâlnite decât în interpretările vocale ale marii cântărețe Maria Tănase”. (George Astaloș, 2000)