Viața ca un carambol este un volum omagial, publicat postum, care adună poeziile și povestioarele cu tâlc ale actorului Teodor Corban – un suflet profund acordat la vibrația artei.
Cartea este nu doar o întâlnire cu scrisul său, ci și cu vocea sa: unele texte sunt însoțite de coduri QR ce deschid accesul la interpretările filmate ale autorului, păstrând vie emoția și autenticitatea prezenței și inspirației sale.
„Undeva, cândva, trăiam în formă de sferă. Și toți din jur eram sfere. Eram viu colorat și îmi zburdam rostogolul țanțos, ca orișicine care la tinerețe se dă rotund. Odată, o sferă neagră mi-a spus: „Ai grijă, viața nu e chiar așa… rondă. Viața, pentru noi sferele, e un biliard”. Am văzut-o pe Madam. Și-a suflecat mânecile și, cu coada coasei, ca un tac, a lovit o sferă anunțând: „Bila 8 la gaură!” Eram foarte tânăr și 8 era prietenul meu; tânăr și el. Apoi, vremea tot trecea și tacul tot băga, una câte una, cu sarcastică precizie, și alte sfere: prietene, rude ori cunoștințe din carambolurile vieții. Într-o zi, Madam a anunțat: „Azi, timeout! Nicio bilă la gaură!”. Și, un pic istovită, și-a pus coasa pe umăr, și-a potrivit gluga mai bine și… a dat să plece în weekend… În urmă, din răsucire, colțul coasei a atins ușor o bilă. Bila s-a rostogolit încet, încet spre mantă, s-a oprit mirată, cu ochii ațintiți la gaura ce se căsca lângă ea. O boare de primăvară a adiat peste ea, fluturându-i șuvițele albe, apoi, discret, fără să scoată un sunet măcar, s-a scurs alene în gaură. Era… sfera din a cărei circumferință mă născusem. Era mama. Azi, mi-au rămas doar nopțile. Mă uit spre cer și văd sfere mici și luminoase, care se învârt alene deasupra noastră. Și parcă aud un glas bătrân, cu barbă albă, care, cu toiagul ca un tac împresurat de flori le mână, și șoptește în răstimpuri: „Bila albă, la viață”. Și bila albă, ascultătoare, suspinând, gângurește iar a viață.” (Viața ca un carambol, Poezie din volum)
„Teo a fost cel mai important actor român al ultimilor 20 de ani. Fără dubiu. Și n-o spun doar acum, când lumea poate înțelege, privind în urmă, ce mare actor a fost. Pentru mine este, de ani buni, referința în actorie. Omul era de a dreptul transparent, înțelegeai prin ce trece personajul cu foarte puține mijloace de expresie, fără să apese nuanțele sau să abuzeze de tehnică. Nu scotea actorul în față, ci împrumuta din sensibilitatea lui personajului pe care l avea de jucat și, prin tipul ăsta de transfer empatic, îl făcea uman și memorabil. Teo era un om cu adevărat special. Avea umor, sensibilitate, chef de joacă și de lucru, verticalitate. O să mi lipsească mult.” (Interviu din Filmsinframe – Radu Muntean)