Lucrarea propune o abordare a noului cadru de dezvoltare a Romaniei dupa împlinirea idealului national (Marea Unire din 1918) dintr-o perspectiva diferita1. Pana nu demult, istoriografia noastra a descris Romania interbelica într-un mod idealizat si masculinizat, în care prevalau progresele, iar reconstituirea trecutului însemna mai ales focalizarea asupra figurilor masculine de prim-plan ale vietii politice. Istoricii au acordat putina atentie atat elitei feminine, cat si majoritatii populatiei de femei, care traia în mediul rural. Pana în prezent, studiile care abordeaza viata femeilor sunt putine si partiale.
Viata femeilor în Romania interbelica dezvaluie fata prea putin cunoscuta a Romaniei dintre cele doua razboaie mondiale, respectiv de la începutul afirmarii tot mai vizibile a „constiintei feminine2” pana la instaurarea regimului autoritar al lui Carol al II-lea (10 februarie 1938). Urmaresc sa aduc în prim-plan femeile din aceasta perioada nu doar pentru faptul ca ele au fost practic ignorate de stiinta istorica, ci mai ales pentru ca întelegerea vietii lor este cu adevarat relevanta, contribuind la o mai corecta imagine de ansamblu a epocii. Volumul aprofundeaza si nuanteaza dezbaterile pe marginea culturii politice dominante referitoare la familie, educatie, traditie si modernizare, democratie, extremism de dreapta si, implicit, la femeie, prin comparatie nu numai cu pattern-urile occidentale, la care ne raportam adesea, ci si cu particularitatile Europei de Sud-Est. El reflecta atat perspectiva feminina, cat si modul în care femeile anilor ’20-’30 au fost percepute de catre contemporanii lor barbati; multe surse istorice (documente oficiale, corespondenta, interviuri, jurnale, memorii) sunt relatari si opinii ale barbatilor despre femei.