Şi totuşi, unei atari caracterizări strict estetice poate că n-ar trebui decât să-i adăugăm o notaţie simplă, elementară: în universul vieţii noastre cotidiene, cel înţesat de valori pestriţe, în care spiritul exhibiţionist al noilor Scatii a devenit o adevărată instituţie – el fiind tot mitocănesc, agresiv şi invaziv ca şi acum un veac – tot ceea ce ne rămâne este să ne autocontemplăm, distanţându-ne şi decantând în tot tumultul haotic ceea ce are valoare morală perenă şi sens în longue durée, cum ar spune Fernand Braudel. Poate că aşa ceva a intuit Duiliu Zamfirescu încă de atunci, iar ca scriitor s-a simţit dator să lase generaţiilor viitoare Ciclul Comăneştenilor, iar ca om să fie, întotdeauna, politicos. Or, se ştie că virtutea politeţii a „locuit” firesc în cele două stiluri şi moduri de viaţă atât de apreciate de autor: aristocraţia şi ţărănimea. Două clase sociale care au dispărut din istorie, tot aşa cum trăsăturile morale şi estetice asociate lor în mod privilegiat par a fi estompate în contemporanitate: statornicia, nobleţea caracterului, generozitatea, răbdarea, blândeţea, serenitatea şi simţul onoarei. Eclipse şi absenţe despre care nu se poate sa nu meditam recitindu-l pe Duiliu Zamfirescu. VASILE MORAR
Categorii:
Limba:
Romana
Editura:
Tip coperta:
Hardcover
Nr. pagini:
232
Colectie:
ISBN:
9789736756221
Dimensiuni: l: 13cm | H: 21cm
Indisponibil
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!
