Viata TV

" Traversez în fine şi bucăţica finală (cu pasajul de metrou dedesubt) care mă mai despărţea de Zig-Zag-ul meu. Fulgerele se înteţesc, îmi bubuie în mijlocul craniului, seara pare să se fi instalat anticipat (cu vreo trei ore), cenuşiul masivului bloc zimţat bate într-un ciudat negru sclipitor şi, în sfârşit!, Doamne!, ploaia începe serios. Rafale de apă izbesc crunt şi lipicios trotuarul. Vântul ridică viril fustele trecătoarelor. Răpăiala copleşeşte universul.
Ploaia nu mă udă, fiindcă mă furişez până la intrarea scării mele pe sub copertinele din josul blocului. Bănuiesc faptul că furtuna puternică oferă un spectacol majestuos, chiar şi pentru Bucureşti. Dar nu mă mai ostenesc să-l observ cu adevărat.
Având un hipertrofiat simţ al datoriei/vinovăţiei, încep să mă întreb pe când parcurg intrarea (urâtă la culme) a scării 5 dacă nu m-o fi urmărit cineva de la magazinul ăla... Oare nu trebuia să fac altceva...?
Aproape că am în faţa ochilor oglinda aia, masivă, cu decoraţii florale pe margini. Oglinda întinsă pe trotuar... crăpată. Sclipiri, noroi, gropi... mirosul de ploaie... Imaginea nefericitelor cioburi risipite pe vreun metru de drum, multe ȋntoarse cu faţa la pământ, îmi retrezeşte un anume fior bătrân, impresia clară de lucru binecunoscut, extazul momentan de a-mi fi amintit esenţialul vechi pe care-l uitasem. Hai, gata.
Chem liftul rablagit, acesta binevoieşte să coboare pentru mine, iar pe când urc în trepidaţii familiare şi scrâşnete, îmi zic decis: “Dă-o-n pula mea de oglindă! N-o să mă consum eu pentru aşa ceva! Ce dracu’...”
Pe când trebăluiesc deja prin casă, afară o lapoviţă zăludă evoluează perfect incert. Parcă mă încântă aiurea ideea de posibilă reintrare completă în drepturi a iernii –mişeleşte detronată în ultimii ani. Însă temperatura iar creşte uşurel; se insinuează o seară blânduţă...
...Mă trezesc relativ devreme, destul de relaxat în ziua următoare şi realizez că am ajuns cu bine în 1 martie 2002. A venit noua primăvară! E vineri, începutul week-end-ului. Ah, povara dulceagă a mărţişoarelor... În aerul închis al dormitorului joacă tot mai insistent sclipiri cvasi-diafane strecurate promiţător dinafară. Mă ridic rapid din pat şi trag nerăbdător draperia roşie grea pentru a mă bucura de razele magice ale soarelui primăvăratec, gălbior, proaspăt, deja mirosit, dulce.
Afară ninge sec, mut, troienit."