Vinovat de iubire

Vinovat de iubire e povestea a doi bărbaţi ce împărtăşesc un destin comun. Andrei Ionescu, actor şi poet renumit, e supus în sanatoriul doctorului Ionescu unei terapii prin somn, considerându-se (şi fiind considerat de medicul său) „bolnav de iubire“.

Întâmplările prezentului narativ, fragmentate de o reţea alambicată de divagaţii eseistice, flash-backuri şi pagini de jurnal, sunt plasate în preajma Crăciunului din 1989, înainte de izbucnirea Revoluţiei. Situaţia din ţară e apăsătoare, sărăcia e generalizată, Securitatea veghează, implacabilă, şi singurul refugiu din faţa fricii şi a nebuniei pare a fi acest sanatoriu izolat în munţi, undeva, lângă Braşov.

Principala problemă a pacientului Andrei Ionescu pare a fi un complex de vinovăţie – acesta se simte „vinovat de iubire“ şi răspunzător pentru toate femeile pe care le-a iubit în viaţa lui. O parte din jurnalul său înfăţişează relaţiile trecute, cu detalii care variază de la scene intime la pagini introspective, în care bărbatul îşi analizează sentimentele, începând din adolescenţă până la deplina sa maturitate. Relaţia dintre medic şi pacient va cunoaşte o evoluţie dramatică – pe măsură ce doctorul va deveni tot mai interesat şi mai dependent de biografia pacientului, pe care o va absorbi ca şi cum ar fi a sa. În final, pacientul se va dovedi tot mai nemilos şi mai manipulator, devenind călăul medicului ce-l îngrijeşte.

Prezentare autor:

Adrian Păunescu este cunoscut în special ca poet şi ca organizator al Cenaclului Flacăra, în anii 1970 şi în prima jumătate a anilor 1980. Cenaclul a adunat, în cele peste 1600 de spectacole, artişti precum Mircea Vintilă, Valeriu Sterian, Florian Pittiş, Anda Călugăreanu şi Ştefan Hruşcă. Din 1973 până în 1985, Adrian Păunescu a condus revista Flacăra, iar în 1990 a fondat revista Totuşi iubirea. După Revoluţie a deţinut două mandate de senator şi a fost membru al PSD. A realizat diverse emisiuni pentru Televiziunea Română, Antena 1 şi Tele 7 abc. Printre volumele de poezie ale lui Adrian Păunescu se numără Ultrasentimente (1965), Viaţa de excepţii (1971), Poezii de până azi (1978), Iubiţi-vă pe tunuri (1981), Viaţa mea e un roman (1987), Noaptea marii beţii (1993-1994), Infracţiunea de a fi (1996), Meserie mizerabilă, sufletul (2000), De mamă şi de foaie verde (2006), Încă viu (2008).