Vezi mai multePrezenta lucrare constituie o analiza in profunzime a conceptului de vinovație din perspectiva dreptului internațional penal, pentru fapte comise in timpul sau in afara unui conflict armat, dar care au legatura cu un asemenea fenomen.
Obiectivul principal il reprezinta ințelegerea metodei prin care instanțele penale internaționale au determinat vinovația, sub aspectul elementului moral, a unei persoane acuzate de crime ce sunt sub incidența lor și, totodata, a complexitații laturii subiective a unei infracțiuni din perspectiva controverselor si divergențelor de opinie pe care le-a generat analiza acesteia. Lipsa unui sistem unitar de interpretare cu privire la problematica vinovației in dreptul internațional penal este o coordonata de actualitate circumscrisa subiectului prezentei lucrari.
Valorificarea jurisprudenței instanțelor penale internaționale, a doctrinei si a literaturii de specialitate permite sa demonstram de ce o anumita interpretare ar fi fost sau ar fi mai adecvata pentru infaptuirea justiției internaționale penale. Astfel, in lucrarea de fața va fi analizata atat vinovația sub forma intenției directe si indirecte, cat si cea sub forma culpei cu prevedere, a temeritații și a neglijenței, abordandu-se problema aplicabilitații acestor concepte in cazul infracțiunilor prevazute de statutele instanțelor penale internaționale, dar și in cazul modalitaților de participație aferente.
Actualitatea și interesul cu privire la tema prezentei lucrari, Vinovația in jurisprudența Tribunalelor Penale Internaționale ad-hoc și a Curții Penale Internaționale, exista și datorita introducerii in Codul penal roman din 2014, in capitolul al XII-lea, a infracțiunii de genocid și a infracțiunilor contra umanitații și de razboi, acestea fiind abordate in mod similar cu prevederile din Statutul Curții Penale Internaționale. Genocidul (art. 438), infracțiunile de razboi contra persoanelor (art. 440), infracțiunile de razboi contra proprietații și altor drepturi (art. 441), infracțiunile de razboi contra operațiunilor umanitare și emblemelor (art. 442), utilizarea de metode interzise in operațiunile de lupta (art. 443) și utilizarea de mijloace interzise in operațiunile de lupta (art. 444) au fost prevazute și anterior in Codul penal din 1969. Noutatea este reprezentata de includerea infracțiunilor contra umanitații, categorie care prevede „infracțiunile ce pot fi comise in cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat impotriva unei populații civile”. Precizam ca, in contextul prezentei lucrari, accentul este pus pe analiza acestor infracțiuni din perspectiva prevederilor penale cuprinse in Statutul Curții Penale Internaționale și a Tribunalelor Penale Internaționale ad-hoc.
Acest demers este unul complex, avand in vedere ca nici instanțelor penale internaționale nu le-a fost ușor și nici nu le este, in ciuda vastei jurisprudențe emise de Tribunalele Penale Internaționale ad-hoc (sau Tribunalele ad-hoc) și mai apoi de interpretarile date de Curtea Penala Internaționala (Curtea sau C.P.I) cu privire la articolele care nu erau prevazute anterior. Un alt argument pentru care consideram importanta aceasta prezentare și analiza este faptul ca orice persoana care este acuzata ca ar fi comis una dintre infracțiunile prevazute de Statutul Curții Penale Internaționale (in continuare, Statutul C.P.I. sau St. C.P.I.), cat și de convențiile și tratatele alaturate, poate fi judecata și pe teritoriul țarii noastre, atat in baza principiului universalitații, cat și a celui al complementaritații, prevazute de Statutul de la Roma in baza caruia acestea funcționeaza. In acest sens, scopul lucrarii este elaborarea unui instrument util atat pentru practicieni, cat si pentru teoreticieni din domeniul dreptului penal (international), aplan național international.