„Prințesă a poeziei”, cum a fost numită de critici, deținătoare a numeroase premii literare, de prim rang, Kazimiera Iłłakowiczówna ocupă un loc cu totul aparte în literatura polonă contemporană. Spunând acestea nu se are în vedere o ierarhizare a creației sale pe scara valorilor literaturii, ci acea dinamică a fluxului și refluxului de emoții, inspirații și reflexii care fundamentează personalitatea oricărui creator. Poezia Iłłakowiczównei scapă oricărei clasificări, oferă multe surprize, nu se supune vreunei convenții literare, termenul însuși fiind socotit de ea impropriu literaturii. De altfel, nu se revendica pe sine printre poeți, nu-și făcea din scris o profesie, nu-și programa rigori poetice, se lăsa condusă de intuiție. Iłłakowiczówna este o poetă creștină în înțelesul moral și restaurator al acestui cuvânt: în înțelegere, smerenie, în aderare la suferință, în umilință deliberată, în răspunderea comună pentru binele și răul din lume. MARIA VÂRCIOROVEANU
Iłłakowiczówna cultivă o poezie absolut personală, situată sub semnul simplității și al emoției nemijlocite. Îmbinând liber elemente ale tradiției romantice și moderniste (stilizare în spirit baladesc, folosirea unor motive regionale, de factură populară), poeta se îndepărtează adeseori de formele tradiționale, recurgând la elemente prozaice și de pură anecdotică lirică. Bucuria și seninătatea scrisului domină îndeosebi ciclurile publicate după Al Doilea Război Mondial, în care regăsim numeroase reflecții despre viață, aluzii biblice și pilde populare. Dincolo de tematica propriu-zisă, versurile pun în evidență varietatea ritmului și a asonanțelor, precum și imaginația extrem de plastică a autoarei. CONSTANTIN GEAMBAȘU


