În Zgomotul şi furia, William Faulkner înfăţişează drama familiei Compson şi dă viaţă unora dintre cele mai frumoase personaje ale literaturii universale: rebela Caddy, Benjy copilul perpetuu, nevroticul Quentin, cinicul Jason şi Dilsey, servitoarea de culoare, cel mai moral şi uman personaj al acestui roman.
Povestea plină de taine a lui Faulkner, care se limpezeşte şi capătă sens abia în ultimele pagini, nu evocă doar istoria unei familii tulburate, cândva parte a aristocraţiei, ci surprinde tot ce are mai profund Sudul American, captiv încă într-un trecut de care nu se poate desprinde.
Romanul este considerat o capodoperă, dincolo de rolul semnificativ pe care l-a jucat în cariera lui Faulkner, laureat al Premiului Nobel și unul dintre cei mai inovatori romancieri din istoria literaturii. Modern Libray a clasat Zgomotul şi furia pe locul şase în Topul 100 al celor mai bune cărţi scrise în limba engleză în secolul XX.
„Criticii şi cititorii îl recunosc pe Faulkner ca pe cel mai bun scriitor american al secolului XX, depăşindu-i pe Hemingway şi pe Fitzgerald. “
Harold Bloom