Continuă să dăruiești: aici ai voucherul cadou Cărturești, care ajunge instant la destinatar!
9 sept. 2024 ora 16:0021 locuri
Credem că în orice cititor locuiește un scriitor. Vino luni, pe 9 septembrie, la Cărturești Modul la o discuție liberă cu Ana Dragomir, care ne va povesti despre parcursul ei de la cititoare, la scriitoare care debutează la 12 ani; despre cum îți poți găsi propria voce atunci când sunt atâtea care te inspiră; despre perioada de tranziție a adolescentului care se află între nostalgia copilăriei și inevitabila maturitate și despre literatură și scris.
Ana Dragomir are 17 ani și locuiește în București. A debutat în anul 2019, cu În căutarea inspirației, o poveste emoționantă și antrenantă despre puterea imaginației și despre călătoriile care ne aduc prieteni pe viață. După un an a lansat Praf de zâne, în care ne convinge că lumea poveștilor este la fel de importantă pentru copii și pentru părinți. Adoră să-și petreacă timpul liber în natură, la țară – locul care a inspirat-o să scrie cea de-a treia carte, Copacul. Ana este pasionată de lectură, iubește Marea Britanie și îi place să inventeze povești care să facă lumea mai frumoasă.
În septembrie 2025 va apărea următoarea ei carte, Timpul posibilităților.
Participarea este gratuită.
9 sept. 2024 ora 18:00130 locuri
Mark your calendars! FestivalYA se întoarce în septembrie cu o săptămână plină: unii dintre cei mai îndrăgiți autori YA, ateliere create special pentru voi și multe alte surprize.
Luni, 9 septembrie, ne întâlnim cu nimeni alta decât Ava Reid, autoarea romanelor fantasy The ‘Wolf and the Woodsman’ și ’Juniper &Thorn’, foarte apreciate de critică. După ce a absolvit Colegiul Barnard obținând o diplomă în științe politice, s-a mutat la Palo Alto, California, unde continuă să frecventeze bibliotecile universitare.
‘Povești spuse pe limba apei’, primul său roman care se adresează tinerilor a fost publicat de Editura Pandora M în colecția Young Adult. Mâna sus cine a citit-o.
✨ Pregătește-te pentru o întâlnire online în care poți să o întrebi pe Ava Reid tot ce îți dorești să știi despre Effy și Preston, viața de scriitor sau ce povești mai pregătește.
Participarea este gratuită. Stai cu ochii pe noi să afli și restul invitaților.
9 sept. 2024 ora 18:0021 locuri
FestivalYA meets Festivalul Boovie!
Luni, 9 septembrie ne întâlnim la #FestivalYA cu Arcadia Studios și Andrei Ruse, la @carturesticarusel , pentru a discuta despre procesul de transformare a unei cărți într-un trailer și despre experiența lor la festivalul Boovie.
Arcadia Studios, echipă a Liceului Economic nr. 1 din București, a obținut anul acesta Marele Premiu la Festivalul Internațional de Book-Trailere BOOVIE, ediția a IX-a, Iași. Pe lângă marele premiu, Arcadia Studios a câștigat locul al II-lea pentru cartea „Magicianul” de Colm Tóibín, precum și premiul pentru interpretare masculină, pentru rolul lui Vișa Mario Ionuț.
Cei 11 elevi creativi și cool au deja experiență în festival, iar premiul de anul acesta este dovada muncii lor constante și a dorinței de a se autodepăși. Lucrează împreună și în afara festivalului, la proiecte proprii, care sperăm să inspire alți tineri să urmeze aceeași cale. ❤️
Participarea este gratuită.
9 sept. 2024 ora 20:00166 locuri
Luni, 9 septembrie, avem un invitat surpriză. Soman Chainani, autorul seriei “Școala pentru Bine și Rău” va fi alături de noi de la ora 20.00.
Soman Chainani crede în povești chiar mai tare decât copiii din Gavaldon. Când studia la Harvard, și-a creat propriul domeniu de cercetare legat de povești și și-a scris teza de licență despre de ce sunt femeile personaje negative atât de irezistibile în povești.
Primele sale două romane The School for Good and Evil (Școala pentru Bine și Rău) și The School for Good and Evil: A World without Princes (Școala pentru Bine și Rău: O lume fără prinți) și-au făcut debutul pe lista de bestselleruri a New York Times. Seria a fost tradusă pe șase continente și va fi transpusă într-un film de amploare produs de Universal Studios.
Pregătește-te pentru o întâlnire online în care poți să îl întrebi pe Soman Chainani tot ce îți dorești să știi despre noul an școlar Ever și Never, viața de scriitor sau ce povești mai are pregătite pentru noi.
10 sept. 2024 ora 18:00171 locuri
Mark your calendars pentru un autor cu care am călătorit în timpuri îndepărtate, alături de un grup de copii speciali.
✨ Marți, 10 septembrie, ne întâlnim la FestivalYA cu J.M Miro, romancier și poet. El este autorul Trilogiei Înzestraților, primul volum, Monștri Obișnuiți, a apărut anul acesta în traducere la editura Nemira, în colecția Armada.
Stilul lui J.M. Miro este adesea comparat cu cel al marilor maeștri ai literaturii fantastice și horror, precum H.P. Lovecraft și Stephen King. Autorul reușește să îmbine elemente de thriller psihologic cu accente de realism magic. Descrierile sale detaliate și atmosfera intensă a romanelor sale aduc la viață lumi pline de mister și aventură, în care cititorii se pot pierde cu ușurință.
Pregătește-te pentru o întâlnire online în care poți vorbi cu J.M Miro despre Anglia victoriană, cum a construit această nouă istorie și cum împacă viața de romancier cu cea de poet când se pune la masa de scris.
Participarea la eveniment este gratuită. Stai cu ochii pe noi să afli și restul invitaților.
10 sept. 2024 ora 18:0031 locuri
Marți, 10 septembrie, ne dăm întâlnire la Cărturești Carusel, pentru prima dată în cadrul #FestivalYA, cu 3 scriitori români: Marian Coman, Cristina Ispas și Radu Paraschivescu. Povestim, așadar, într-o discuție moderată de Eli Bădică, despre literatura română contemporană. Literatură care poate fi și pe gustul adolescenților, firește. Vom pune reflectorul și - printre altele - pe scris, obsesii, lecturi potrivite adolescenților, ca să ne asezonăm cum se cuvine începutul de toamnă.
Marian Coman este scriitor și editor. Ca autor, a publicat numeroase cărți, cea mai recentă fiind „Ultima carte” (n'autor, ed. Nemira, 2024). Ca editor, coordonează imprinturile Armada și Nezumi de la Editura Nemira.
Cristina Ispas este scriitoare, traducătoare, cronicară literară și redactoare de știri. Printre cele mai recente cărți publicate de autoare se numără „Eva și ceilalți” (colecția „Prima dragoste”, coord. de Diana Iepure, ed. Paralela 45, 2022).
Radu Paraschivescu este prozator, traducător, jurnalist și redactor de carte. A semnat, de-a lungul timpului, numeroase volume, cel mai recent fiind „Libertatea de depresie” (Humanitas, 2024).
10 sept. 2024 ora 20:0062 locuri
Încercuiți în calendar data de 10 septembrie pentru întâlnirea cu Rebecca Ross, autoarea dilogiei Scrisori fermecate, care începe cu o carte mult îndrăgită - Rivali divini, apărută în traducere la Editura Corint, colecția Leda Edge.
Rebecca Ross s-a născut și a copilărit în Georgia, unde locuiește și în prezent, alături de soțul ei, un munte de cărți și un ciobănesc plin de energie. Este licențiată în engleză la universitatea din statul natal și, înainte de a îmbrățișa o carieră literară, a lucrat în turism și învățământ.
Adoră zilele ploioase, nopțile înstelate, hărțile, munții, cafeaua și proiectele de bricolaj. Seria sa Destinul reginei, care începe cu Ascensiunea, și romanul său stand-alone Surori de spadă și cântec sunt disponibile în traducere în colecția Leda Edge.
Pregătește-te pentru o întâlnire online în care vei putea discuta cu Rebecca Ross despre inspirația din spatele lumii în care trăiesc Iris și Roman, despre magicile mașini de scris, precum și alte curiozități legate de viața unui autor fantasy.
Participarea este gratuită. Rămâi aproape de #FestivalYA pentru că în curând vom da drumul la înscrieri.
11 sept. 2024 ora 18:0031 locuri
Te invităm la un atelier de lectură captivant, miercuri, 11 septembrie, dedicat unei cărți emoționante care a impresionat cititori din întreaga lume: Vreau să-ți mănânc pancreasul, de Yoru Sumino.
Evenimentul te invită să explorezi, alături de invitați, temele profunde ale romanului, precum dragostea, moartea și sensul vieții.
Invitate speciale: Alina Cojocaru, psihoterapeut, și Lucia Popovici, manager editorial la Alice Books.
Atelierul va fi moderat de Corina Giurgia și va prilejui discuții autentice și introspective într-un cadru prietenos și relaxat.
Participarea este gratuită.
11 sept. 2024 ora 19:00160 locuri
Miercuri, 11 septembrie, ne întâlnim cu Allison Saft, autoare de bestselleruri fantasy încă de la prima sa carte, ‘Down Comes the Night’. După ce și-a luat masteratul în literatură engleză la Tulane University, s-a mutat de pe Coasta Golfului pe Coasta de Vest, unde își petrece timpul făcând drumeții în pădurile de sequoia și practicând dansul acrobatic aerian.
Romanul ‘O magie de neîmblânzit’ publicat anul trecut în colecția Young Adult este o poveste de dragoste dureros de tandră, desfășurată în condițiile unei vânători ucigașe, în atmosfera unei lumi fantastice care vă va cuceri.
Pregătește-te pentru o întâlnire online în care poți vorbi cu Allison Saft despre cărțile ei, viața de scriitor sau ce povești mai pregătește. În curând va apărea la Editura Pandora M în colecția Young Adult și cartea ‘A Fragile Enchantment’.
Participarea este gratuită. Stai cu ochii pe noi să afli și restul invitaților.
12 sept. 2024 ora 18:0048 locuri
Joi, 12 septembrie, la a-5-a ediție FestivalYA o avem invitată pe Zoulfa Katouh, pentru primul eveniment FestivalYA cu prezență fizică, în București la @carturesticarusel
Zoulfa Katouh a devenit cunoscută datorită debutului său literar impresionant, romanul „Cât timp înfloresc lămâii”, publicat în România la editura Bookzone. Crescută în Orientul Mijlociu, Zoulfa aduce în scrierile sale o perspectivă unică și profundă asupra culturii și realităților din această regiune, explorând teme de dragoste, sacrificiu și supraviețuire în contexte dificile. Talentul ei narativ excepțional este evident în felul în care îmbină poveștile personale cu realitatea cruntă a unui conflict care a marcat o întreagă generație.
Prin scrisul său, Zoulfa Katouh a dat glas unei comunități care rareori este auzită în literatura lumii, aducând în fața cititorilor o poveste de o putere emoțională copleșitoare. Stilul său este caracterizat de o delicatețe poetică, dar și de o intensitate care te ține captivat de la prima până la ultima pagină.
Pregătește-te pentru o întâlnire FestivalYA deosebită, în care o poți vedea pe Zoulfa Katouh și poți afla mai multe despre viața unei scriitoare care nu se teme să abordeze teme complexe, o poți întreba ce ne mai pregătește, dar și care este melodia ei BTS preferată.
Participarea la eveniment este gratuită. Stai cu ochii pe noi să afli și restul invitaților.
12 sept. 2024 ora 18:0030 locuri
Terapie-n Fandom cu Roxana Postolache, pe baza cărții Migdală, de Sohn Won-pyung
Alătură-te unui eveniment, joi, 12 septembrie, inspirat chiar de felul în care FestivalYA se apropie de tine, în care literatura și psihoterapia se întâlnesc armonios.
Migdală, de Sohn Won-pyung, o poveste despre empatie, diferențe și vindecare, va fi punctul de plecare pentru o sesiune de discuții și reflecții ghidate de Roxana Postolache, psihoterapeut.
Sînziana Bălțătescu, moderatorul book club-ului „Inclusiv” pentru adolescenți va aduce perspectiva ei asupra cărții, contribuind la o discuție despre adolescență și provocările acestei perioade.
Evenimentul va fi moderat de Corina Giurgia.
Participarea este gratuită.
12 sept. 2024 ora 18:0031 locuri
Vă așteptăm joi, 12 septembrie, de la ora 18:00 la Cărturești Fandom din Iulius Mall Timișoara la un Booktalk despre cartea “Vreau să-ți mănânc pancreasul”.
“Vreau să-ți mănânc pancreasul” este o poveste emoționantă care urmărește viețile a doi tineri în diferite împrejurări, presărată cu un umor tipic adolescentin și multe momente înduioșătoare.
Dialogul va fi inițiat de Mihaela, librar Cărturești, alături de Alexandra de la Alice Boooks, cititoare și iubitoare de literatură asiatică. O găsiți la @literary.dazai unde vorbește despre manga, anime, cărți și mai ales despre Dazai.
Participarea este gratuită!
13 sept. 2024 ora 18:0027 locuri
Cozy Reading Day la Fandom cu latte și împărtășire de „Must Read of Summer 2024”
Dacă îți place să te cufunzi în paginile unei cărți bune cu o cafea alături, acest eveniment este pentru tine.
Cozy Reading Day la Cărturești Fandom Palas Iași îți oferă ocazia de a petrece o zi relaxantă citind, cu un latte savuros din partea partenerului nostru NOIR Coffee Roasters.
Începând cu ora 18:00, ne vom întâlni pentru a discuta despre lecturile verii 2024 și pentru a împărtăși recomandările noastre literare. Moderator: Corina Giurgia
Locurile sunt limitate, așa că înscrie-te rapid la inscrieri@carturesti.net, cu subiectul „Cozy Reading Day Iași,” pentru a-ți asigura un loc pe un bean bag confortabil și acces la acest eveniment special. Împărtășește bucuria lecturii și descoperă noi titluri care merită citite!
Fotograful evenimentelor: Marina Bugs
Promovat de: Radio Hit Iași
Cafea pentru lectură: Noir Coffee Roasters
13 sept. 2024 ora 19:00124 locuri
Abia așteptăm să îi spunem ,,bine ai revenit" scriitoarei M.L. Rio, vineri, 13 septembrie.
Cunoscută pentru romanul ,,Dacă am fi ticăloși'', apărut în traducere la editura @alicebooks, M.L Rio este pentru a doua oară alături de noi la FestivalYA. Scriitoarea de origine britanică este absolventă unui masterat în studii shakespeariene la King's College London și Shakespeare's Globe și a unui doctorat în limba engleză la Universitatea din Maryland, College Park.
După succesul romanului ‘If We Were Villains’ (pe care îl știți deja), bestseller internațional publicat în douăzeci de țări și în optsprezece limbi. M. L. Rio are în curs de apariție ‘Graveyard Shift’, o nuvelă horror perfectă pentru noul sezon spooky.
Pregătește-te pentru o întâlnire online în care poți vorbi din nou - sau pentru prima oară - cu M.L Rio despre ce ne poate aștepta în ‘Graveyard Shift’, care este piesa ei preferată Shakespeare sau cum arată viața unui scriitor.
Participarea este gratuită. Te poți înscrie în link-ul din bio!
14 sept. 2024 ora 13:00174 locuri
În al doilea weekend din septembrie vorbim despre cărți cu două surori care și-au unit forțele creative și ne-au plimbat prin Hades alături de Deina, în seria ‘House of Shadows’.
Sâmbătă, 14 septembrie, ne vedem cu Katharine și Elizabeth Corr, autoarele celor volumelor ‘Daughter of Darkness’ și ‘Queen of Darkness’, care ne arată o nouă față a mitului orfic. KATHARINE ȘI ELIZABETH CORR sunt două surori originare din Essex și care locuiesc în prezent în Surrey. Atunci când au decis să scrie romane – având în vedere că este mult mai ușor să te ocupi de oamenii fictivi decât de cei reali –, a fost evident că ar trebui s-o facă împreună.
Seria ‘House of Shadows’ a fost lansată în 2022, la Hot Key Books, și este precedată de seria ‘A Throne of Swans’. Pregătește-te pentru o întâlnire online în care poți vorbi cu Elizabeth și Katharine despre pasiunea lor pentru mitologie, cum este să scrii alături de sora ta și dacă sunt cumva fane Hadestown.
Participarea la eveniment este gratuită. Stai cu ochii pe noi să afli și restul invitaților.
14 sept. 2024 ora 18:00135 locuri
Sâmbătă, 14 septembrie, ne vedem la FestivalYA cu Heather Fawcett, autoarea seriei ‘Emily Wilde’, “Enciclopedia Spiridușilor”.
✨ Heather Fawcett este cunoscută pentru stilul său poetic și descriptiv, capacitatea de a crea lumi cu detalii vii și personaje autentice și complexe. Operele sale abordează teme precum curajul, loialitatea și descoperirea de sine, invitând cititorii într-o călătorie captivantă și emoționantă.
Primul volum, “Enciclopedia Spiridușilor”, a fost publicat în traducere în 2023 la editura Nemira, în colecția Armada. Romanele ei au fost traduse în mai multe limbi și, sub o formă sau alta, în toate apar dragoni. Heather Fawcett are o diplomă de master în literatură engleză și o licență în arheologie. Locuiește pe insula Vancouver.
Pregătește-te pentru o întâlnire online în care poți vorbi cu Heather Fawcett despre inspirația pentru Hrafnsvik, zâne și ce curiozități aveți despre viața de autor.
Participarea este gratuită. Stai cu ochii pe noi să afli și restul invitaților.
14 sept. 2024 ora 18:0024 locuri
Calling all YA fans!
Vă așteptăm sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 18:00 la Cărturești Platinia la un dialog despre literatura young adult.
Împreună cu Briee și Ella vom dezbate subiecte precum importanța lecturii în adolescență, diversitatea genului literar YA, impactul pe care îl are social media asupra cititorilor.
Briee și Ella sunt creatoare de conținut, pasionate de lectură, fotografie și fashion. Le găsiți pe instagram la: @brieee.gen și ella.banica
See you there!
15 sept. 2024 ora 19:00122 locuri
Duminică, 15 septembrie, încheiem seria de evenimente FestivalYA, un festival creat special pentru adolescenți și care prinde viață datorită energiei și pasiunii lor, cu un moment muzical special interpretat de Yuka.
Yuka este una dintre cele mai apreciate artiste tinere din România. A început să cânte la vârsta de patru ani, atunci când talentul ei a fost descoperit de o profesoară de engleză, iar la doar șase ani a lansat primul său album, care a fost un real succes.
Concertul va avea loc la Cărturești Carusel, începând cu ora 19:00. Vă așteptăm cu drag!