Ceaiul verde, faimos pentru beneficiile aduse sănătății, este cultivat în special în China, de unde provine în majoritatea sa, dar și Japonia, Coreea sau Taiwan produc ceaiuri verzi celebre în întreaga lume. Procesarea sa diferă de cea a ceaiului negru, oxidarea fiind împiedicată, de unde rezultă și un gust diferit, mai blând, cu note vegetale. Bogat în antioxidanți și având un nivel scăzut de cofeină, el este nelipsit din cultura Asiei de Răsărit, istoria sa împletindu-se cu cea a Chinei pe o durată mai mare de două milenii. Importarea sa în Japonia nu a dus doar la introducerea în meniul zilnic al omului de rând, ci și la ritualizarea sa în cadrul artei ceremoniei ceaiului. Printre ceaiurile chinezești celebre se numară Chun Mee și Gunpowder (acesta fiind faimos pentru felul în care este rulat în bobițe asemănătoare prafului de pușcă), iar din Japonia provin nume precum Sencha, Gyokuro, Bancha sau Genmaicha (ultimul conține boabe de orez prăjit, folosite odinioară pentru a înmulți cantitatea de ceai, între timp devenind o specialitate în sine). Se prepară, la fel ca și celelalte ceaiuri, cu apă proaspăt fiartă, lăsată însă să se răcească până la temperaturi în general cuprinse între 60 și 80 °C. Nu se va infuza mai mult de două minute și jumătate în majoritatea cazurilor, diferența dintre o infuzie aromată și una extrem de amară putând consta într-o diferență de doar câteva secunde, de aceea e bine să experimentați cu tipurile preferate de ceai, până găsiți temperatura și timpul de infuzare optime.