Olăritul reprezintă una dintre primele îndeletniciri ale omului, o moștenire de suflet și prețioasă. A fost transmisă de la strămoșii noștri din adâncul timpurilor iar astăzi este considerată una dintre manifestările artistice cu rădăcini în trecut.
Farfuria decorativă din ceramică roșie este o pată tradițională de culoare ce abia așteaptă să-ți înveselească locuința. Culoarea dominantă este cea roșie, pictată după ce vasul a fost imersat în caolină albă. Roșul se obține dintr-un pământ bogat în oxid (numit rușeală), este lăsat să se usuce apoi se toacă mărunt, se râșnește și se înmoaie în apă. în acest fel se obține o compoziție vâscoasă care se scurge prin pânză sau sită și de unde rezultă o substanță lucioasă. Modelul pictat este unul des întâlnit pe ceramica din Corund și anume vegetal cu desene stilizate atât în centrul farfuriei, cât și pe margini.
Vasul din ceramică roșie de Corund are dimensiunea de 24 cm și poate fi un cadou inspirat pentru familie sau prieteni și o piesă autentică pentru orice tip de decor.
Detalii
Farfurie din Corund realizată manual din lut, pictată cu vopsele naturale.
Dimensiuni: diametru 24 cm.
Materiale folosite: lut.
Instrucțiuni de îngrijire: se spală doar manual, a nu se folosi mașina de spălat vase sau alte aparate electrocasnice.