Bineînţeles că poezia este intraductibilă sau aproape intraductibilă, dar atunci când este sculptată în marmură la origine şi când este impecabilă, ai impresia că se traduce singură în oricare altă limbă. Mă gândesc la aşa ceva de fiecare dată când citesc un mic poem al lui Ricardo Reis, una din variantele lui Fernando Pessoa, care serveşte drept epitaf pe lespedea lui de la mănăstirea Ieronimilor - un poem foarte clar care poate fi o linie de conduită, dacă nu o întreagă morală de viaţă - care sună astfel:
Ca să fii mare, fii întreg: nimic
De-al tău nu exagera sau exclude.
Fii totul în toate lucrurile. Pune tot ce eşti
Chiar şi în puţinul pe care-l faci.
Tot astfel în fiece lac pe de-a-ntregul luna
Luceşte, fiindcă trăieşte sus.
Iată felul lui Pessoa de a locui sus pentru a luci în toate lacurile din toate limbile.
(Dinu Flămând, traducătorul lui Fernando Pessoa în limba română)