Amintiri din casa mortilor

Amintirile din Casa mortilor se singularizeaza in creatia lui Dostoievski prin structura lor, deosebita si de scrierile anterioare, si de marile romane ce vor urma. Compozitional, aceasta carte a fost recunoscuta de catre exegeti drept "intermediara", situata intre "poezie" si "adevar" - marturie subiectiva si naratiune obiectiva. Ea este evident autobiografica, bizuindu-se pe documentarea exacta a martorului ocular, documentare ale carei urme nici nu doreste sa le disimuleze; dar este si arta autentica, rod al fanteziei creatoare, in stare sa transfigureze faptul brut in perla a constiintei. In literatura rusa a timpului, formele acestea laxe de exprimare, realizand osmoza vie a veridicitatii reportericesti cu generalizarile temerare, proprii imaginatiei artistice descatusate, au fost frecvente - dovada Povestirile din Sevastopol ale lui Lev Tolstoi sau Amintiri si cugetari, impunatoarea fresca creata de Herzen, in egala masura autobiografie individuala si a secolului. Dostoievski dorea sa convinga cititorul asupra autenticului relatarii, tinea mult sa nu incetoseze realitatea faptica printr-o doza prea mare de inventivitate, si de aceea a si renuntat la obisnuita sa maniera de expunere "dramatica", la construirea unor conflicte palpitante, care puteau parea neverosimile, optand pentru curgerea lina, prin excelenta "epica" a intamplarii, pentru dramatismul launtric al documentului. Ion Ianosi