Monumentele arhitecturii industriale reprezintă o categorie aparte a patrimoniului construit, exprimând foarte clar diferitele faze de transformare economică, socială și tehnologică prin care a trecut societatea de-a lungul timpului. În plus, arhitectura industrială, prin componentele sale materiale și imateriale, reprezintă o dovadă a inovației și a creativității umane. Negarea importanței și a valorilor asociate acestei categorii patrimoniale conduce la distrugerea definitivă a moștenirii industriale.
Cartea identifică limitele și posibilitățile impuse în cadrul procesului de revalorificare a fostelor spații industruale, în raport cu normele de protecție a monumentelor industriale în vigoare și a conceptelor privind sustenabilitatea intervențiilor asupra patrimoniului construit. S-au căutat răspunsuri privind opțiunile corecte de intervenție asupra fostelor unități industriale urbane, în prezent abandonate sau impropriu utilizate.
În cele 440 de pagini color este inventariat patrimoniul de arhitectură industrială istorică din Timișoara, prezentat în contextul evoluției industriale din Banat; este explicată semnificația culturală a arhitecturii industriale; sunt analizate diferite studii de caz din străinătate și Timișoara pentru a arăta cum arhitectura industrială poate fi utilizată “De la industrie, la cultură”; este evaluată posibilitatea de reconversie a clădirilor de patrimoniu industrial existent în Timișoara, în baza unui model metodologic inovativ. Soluțiile propuse pot fi extrapolate la clădirile de patrimoniu industrial din toată țara (și nu numai).
Carte are la bază teza de doctorat a autoarei, Raluca-Maria Trifa, teză susținută și apreciată cu Summa cum laude la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, coordonator prof.univ.dr.arh. Rodica Crișan.
Patrimoniul industrial înglobează mărturii ale culturii industriale „cu valoare istorică, tehnologică, socială, arhitecturală sau științifică“, reprezintă o parte a identității colective și, nu în ultimul rând, constituie un important depozitar de resurse construite reutilizabile.
Practica internațională abundă de cazuri concrete în care ansamblurile industriale dezafectate și-au găsit noi utilizări contemporane. Aceste realități demonstrează fără tăgadă faptul că viața utilă a vechilor construcții industriale se poate prelungi în condiții de rentabilitate economică și cu multiple consecințe favorabile asupra mediului, dar și asupra comunităților locale. Dar… în România tot mai multe ansambluri industriale istorice dispar, căzând victime speculei imobiliare dublate de ignoranță și lipsă de interes față de potențialul acestor resurse construite.
În prezent se vorbește des şi mult despre „dezvoltare sustenabilă“, dar prea puțini înțeleg că reutilizarea resurselor construite este, prin esența ei, o atitudine care susține acest tip de dezvoltare, prin reducerea impactului proceselor constructive asupra mediului, dar și prin efectele favorabile asupra celorlalți piloni ai dezvoltării sustenabile: cel economic, cel social și cel cultural. -- Rodica Crișan, București, august 2023