Ma tem ca domnul Sherlock Holmes poate deveni precum unul dintre acei tenori apreciati care, dupa ce si-au trait epoca de glorie, inca sunt tentati sa faca plecaciuni de adio publicului indulgent. Acest lucru trebuie sa inceteze si el trebuie sa urmeze calea a tot ceea ce e facut din carne si oase, material sau imaginar. Unora le place sa creada ca exista un purgatoriu fantastic pentru copiii imaginatiei, un loc straniu, imposibil, in care „frumosii” lui Fielding inca pot face dragoste cu „frumoasele” lui Richardson, in care eroii lui Scott inca pot pasi tantosi, cockneii incantatori ai lui Dickens inca starnesc rasul si materialistii lui Thackeray continua sa-si practice carierele lor deplorabile. Poate ca in vreun coltisor al unei asemenea Valhalla, Sherlock si al lui Watson pot gasi temporar un loc, in vreme ce un detectiv mai abil insotit de un tovaras mai putin abil pot umple scena pe care ei au parasit-o.
Cariera lui a fost una lunga – desi este posibil sa exagerez; domni batrani care ma abordeaza si declara ca aventurile lui au format lectura copilariei lor nu gasesc la mine raspunsul pe care par a se astepta sa-l primeasca. Nimeni nu se bucura cand datele lui personale sunt plimbate de colo-colo. Adevarul este ca Holmes a debutat in „Un studiu in rosu” si in „Semnul celor patru”, doua brosuri care au aparut intre anii 1887 si 1889. In 1891, „Un scandal in Boemia”, prima din lunga seria de povestiri scurte, a aparut in Strand Magazine. Publicul a parut sa aprecieze si sa vrea mai multe, asa ca de la acea data, acum treizeci si noua de ani, ele au fost produse intr-o serie discontinua care acum contine nu mai putin de saizeci si cinci de povestiri, republicate in „Aventuri”, „Memorii”, „Intoarcere” si in „Ultima plecaciune”. Si raman acestea douasprezece publicate pe parcursul ultimilor ani, care sunt produse aici sub titlul „Arhiva lui Sherlock Holmes”. El si-a inceput aventurile chiar in toiul perioadei victoriene, le-a dus prin domnia mult prea scurta a lui Edward si a reusit sa isi pastreze propria nisa chiar si in aceste zile febrile. Astfel ca rostim un adevar cand spunem ca cei care au citit primii, tineri fiind, au trait sa-si vada proprii copii urmand aceleasi aventuri in aceeasi revista. Este un exemplu graitor al rabdarii si loialitatii publicului britanic.
Ma hotarasem ca la incheierea Memoriilor sa o sfarsesc cu Holmes, simtind ca energia mea literara ar trebui sa nu fie indreptata prea mult intr-o singura directie. Acel chip palid, bine definit, si acea silueta cu membre suple ocupau o parte exagerata in imaginatia mea. Am savarsit fapta, dar din fericire, niciun legist nu s-a pronuntat cu privire la ramasite, si astfel, dupa o lunga perioada, nu mi-a fost greu sa raspund cererii magulitoare si sa musamalizez fapta pripita. Nu am regretat niciodata, pentru ca nu am gasit, practic, ca aceste schite ceva mai usurele m-au impiedicat sa explorez si sa aflu limitele mele in ramuri variate ale literaturi precum istoria, poezia, romanele istorice, cercetarile psihice si drama. Daca Holmes nu ar fi existat, eu nu as fi putut face mai mult, desi se poate ca el sa fi stat un pic in calea recunoasterii lucrarilor mele literare ceva mai serioase. Si astfel, cititorule, adio Sherlock Holmes! Iti multumesc pentru constanta de pana acum si nu pot decat sa sper ca ai fost rasplatit sub forma acelei distrageri de la grijile vietii si a schimbarii stimulatoare de gandire care se pot gasi numai pe taramul fermecat al romanelor.
Sir Arthur Conan Doyle