Baricadele II continuă ampla explorare a lui Andrei Crăciun în descoperirea a tot ce înseamnă omenesc și frumusețe. În acest volum, Andrei își scrie o scrisoare aspră lui însuși pentru mai târziu, povestește cum a venit în Bucureștiul pe care-l ignora ca pe un decor, scrie scrisori de dragoste unei femei care nu există și care urăște Parisul, ne spune că dacă Radu Cosașu n-ar fi existat, el n-ar fi știut cum să-și trăiască zilele pe pământ, ni-l arată pe Lorenzo, suporterul belgian ce și-a amânat eutanasierea ca să mai vadă un ultim meci al echipei de suflet sau ne ilustrează atât de aievea piesele de teatru la care a fost, încât pare că le-am urmărit și noi. Și tot acolo am fost când el ne descrie Havana cu oamenii, obiceiurile și locurile ei, sau când își declară iubirea nesfârșită pentru Italia.
Baricadele II sunt, în definitiv, o biopsie a fragmentelor de viață din jurul nostru, pe care Andrei Crăciun le studiază la microscop cu delicatețe și cărora le infuzează poezie.
„Talentul, fineţea şi sensibilitatea alcătuiesc o armătură rezistentă la timp. Indiferent dacă scrie despre un destin fracturat, un oraş de basm, un meci sau o lichea, Andrei o face la temperatură înaltă, cu stil şi cu o reconfortantă preţuire pentru limba română”.