Black Glass, cel de-al doilea roman al trilogiei Poker, continua povestea lui Tudor Klein, personajul genuin si supradotat care s-a bucurat imediat de o mare popularitate livresca. La trei ani dupa aventurile acestui copil teribil in lumea opulenta si miraculoasa a celui mai in voga joc de carti al momentului, viata lui se schimba drastic, sub amenintarea unei constiinte tiranice. Noul roman al lui Bogdan Cosa este o tulburatoare si autentica poveste de dragoste, care, prin hiperrealismul atroce, devine marturia devastatoare a unui om singur, pasind tot mai absent, tot mai aproape pe zi ce trece de fluviul involburat al nebuniei.
„De obicei, avem incredere in ceea ce este calm, egal, previzibil. Dar un bun romancier ne cistiga increderea doar cind isi asuma riscuri adevarate. Bogdan Cosa ridica, iata, in mod curajos miza jocului sau de poker.” (Caius Dobrescu)
„Citind Black Glass, am avut constant senzatia desfasurarii unui destin implacabil, descris la rece, ca in Strainul lui Camus. Tudor Klein, zis Zaru’, e un tinar depresiv si insingurat peste viata caruia pluteste, ca un cer negru, o vina de care stie ca nu va scapa niciodata pe deplin. «Sufletul meu era un atom tot mai mic, cu o masa din ce in ce mai mare» e una dintre confesiunile brutale si stranii ale lui Tudor Klein, definitorie pentru recluziunea personajului. Bogdan Cosa are ceea ce au foarte putini autori romani contemporani: stil.” (Marin Malaicu-Hondrari)
„Se spune ca jumatate dintre cei care sufera de tulburari de anxietate, manifestate mai ales prin atacuri de panica, ajung sa dezvolte, in mai putin de cinci ani, o depresie severa. Cei mai multi se feresc sa ceara ajutorul unui medic inca de la aparitia primelor semne ale bolii, cautind pentru inceput descrieri ale unor cazuri similare in literatura de specialitate. Asa am procedat si eu, asistat de librari, de anticari si de psihiatrii Internetului, iar Black Glass este modul meu de a le multumi atit celor care au facut publice istoriile lor, cit si celor care au facut arta din asta – pentru ca nu m-au lasat singur.” (Bogdan Cosa)