×

16 ani de carturesti.ro: codul aniversar REBELDECARTURESTI îți aduce 20% reducere la finalizarea comenzii!

Bunica mi-a zis sa-ti spun ca-i pare rau

Bunica mi-a zis sa-ti spun ca-i pare rau

7.8 / 10 (157 voturi)
NaN
Limba:
Romana
Data publicarii:
2017
Editura:
Tip coperta:
Paperback
Nr. pagini:
496
Colectie:
ISBN:
9786067105155
Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm

Indisponibil
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!
Descriere

Elsa are șapte ani și o inteligență tăioasă și necruțătoare care o face să fie diferită, dar și marginalizată. Singura care o înțelege și care-i cultivă aplombul este bunica, fost medic în zone calamitate, privită la rândul ei de ceilalți drept o nebună excentrică. Pentru că „toți copiii au nevoie de supereroi“, bunica inventează pentru Elsa povești unde toată lumea este diferită și nimeni nu trebuie să fie normal, iar scopul este să o pregătească pentru ceea ce urmează să afle și să i se întâmple în viață. Personajele din poveștile bunicii – care se dovedesc a fi nimeni alții decât vecinii ei de bloc – îi vor fi alături în evenimentele care o vor lua cu asalt.


Acest roman, care demolează clișeele privind normalitatea, îi va inspira negreșit pe bunici în relația cu nepoții lor și va încânta cititorii de toate vârstele. Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău este o carte despre diversitate și acceptare.


„O carte înduioșătoare, amuzantă și inteligent scrisă.“Kirkus Reviews

„Ia-ți cu tine șervețelele atunci când începi să citești Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, dar ia-ți și simțul umorului. Este genul acela de roman pe care dacă-l ratezi, n-o să ți-o ierți niciodată.“ Business Insider

„Romanul lui Backman, care aduce în prim-plan relația înduioșătoare dintre o bunică și nepoata ei, este un omagiu încântător adus puterii poveștilor de a vindeca și consola.“ Booklist

„Fredrik Backman are un talent excepțional de a crea povești deopotrivă credibile și ireale.“ St. Louis Post-Dispatch
Recenzii și comentarii

Trebuie să o cunoşti pe bunica Nota 10

de Gabriela Prisacaru | 31/05/2019 19:59

"Bunica mi-a zis să îţi spun că-i pare rău", un titlu care te face curios, nu? Ei bine, trebuie să o cunoşti pe bunica. Cel puţin asta va face Elsa, o fetiţă de 7 ani, supradotată, împreună cu alte personaje. Nu e vorba că Elsa nu ştie cine este bunica deja, doar este cea mai bună prietenă a ei, dar va ajunge să o vadă în altă lumină, descoperind pe viu protagoniştii din poveştile bunicii. Bunica, personajul care ţine toată cartea în mişcare, deşi nu este prezentă mereu şi fizic, este eroina nepoatei sale, fiindu-i protector şi partener de joacă, aventuri şi belele, dat fiind faptul că mama Elsei lucrează foarte mult şi copila neavând alţi prieteni. Aşa că bunica compensează. Şi în ce moduri! Mi-aş dori şi eu o bunică atât de amuzantă şi distractivă. Fiind o carte de Backman, am râs mult, dar am şi plâns puţin. Accentul este pe personaj, pe drumurile personale în viaţă, judecatul greşit al altei persoane, adaptare şi iertare. Lui Backman îi place să scoată aceste aspecte în evidenţă, să ne pună pe gânduri la felul în care îi percepem pe alţii şi să ne acceptăm diversitatea. Nu ai cum să nu fii mai atent la alţi oameni şi să fii mai deschis către compasiune, dacă îl citeşti pe Backman.

Nota 10

de Bianca-Elena Voșloban | 10/05/2019 01:37

În momentul în care începi să citești „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”, începi să te faci mic. Ești din nou un copil care-i cere bunicii să-i spună o poveste. Iar bunica Elsei spune cele mai grozave povești. A construit o întreagă lume doar pentru ea, cu personaje care mai de care. Elsa e un copil „altfel”, cel puțin așa tinde lumea să zică, însă e cel mai inteligent copil de șapte ani de care o să auzi vreodată. Iar bunica e cel mai fain supererou pe care un copil de vârsta Elsei îl poate avea. Însă nici supereroii nu sunt invincibili, așa că atunci când bunica începe să nu se simtă bine, o trimite pe Elsa într-o vânătoare de comori. Elsa nu are prieteni, însă datorită vânătorii în care este trimisă, îi apar în cale cei mai puternici, ciudați și interesanți prieteni. Și fiind un copil tare inteligent, Elsa reușeste să pună multe lucruri cap la cap și să o cunoască pe bunica ei mai bine. E atât de minunată cartea asta încât mi-e greu să exprim lucrul ăsta în cuvinte. Mi-a fost dragă de la primele pagini, am închis ochii de multe ori și am ajuns în universul creat de bunica Elsei. Apoi am râs când citeam despre năzbâtiile bunicii. Am și plâns. Am plâns de emoție, de tristețe, de surpriză. Am plâns așa cum face orice cititor care se îndrăgostește până peste cap de o carte.

Nota 10

de Madalina Stefanov | 30/04/2019 22:26

"Bunica mi-a zis să îți spun că îi pare rău" e un roman înduioșător care ne prezintă povestea unei fetițe de aproape 8 ani, care împreună cu bunica să trece prin tot felul de aventuri într-o lume de basm creată de mintea sa. Deși, la prima vedere ar putea părea un roman tipic, stilul lui Backman reușește să te impresioneze cu fiecare pagină citită. "Bunica mi-a zis să îți spun că îi pare rău" este o carte despre descoperire, salvare și durere. Și despre pierderea unui om care ți-a construit o altă lume, pe care acum trebuie să o salvezi. Limbajul simplu folosit de Backman în romanele sale, care le face atât de ușor de citit și de îndrăgit, reprezintă încă o dovadă a geniului său. Să scrii despre lucruri simple, stârnind emoție la fiecare pas e foarte greu de realizat. "Bunica mi-a zis să îți zic că îi pare rău" este un roman care merită citit cel puțin, o dată în viață. Îl recomand cu căldură!

Cartea asta e mega-bună Nota 9

de Ion-Pozitiv Dumitru | 05/03/2019 19:18

Elsa e diferită.. e diferită într-o lume a copiilor unde știm cu toții cam ce înseamnă asta.. Dar în unele locuri e bine să fii diferit. De exemplu în povești. Acolo eroii sunt mereu cei diferiți, cei ce nu dau înapoi, cei ce acționează în ciuda avertismetelor celor din jur. Eroii acționează pentru că știu care-i calea cea dreaptă.. că de asta sunt eroi. Cam așa-i și cu Elsa, doar că ea nu știe încă, dar pentru o asemenea lume o pregătește bunica. Bunica-i zbanghie și e un haos pe două picioare, departe de ce ar însemna o bunică normală, asta pentru că bunica e ”diferită”, la fel ca Elsa. Aventurile lor te vor face să râzi până la lacrimi, dar și să plângi până vei rămâne fără lacrimi, te vor absorbi într-o lume magică, de care poate ai uitat că există, dar care stă demult adormită în interiorul tău și așteaptă din nou o șansă să fie trezită. Pe cât e de simplu scrisă, pe atât de profundă e cartea lui Backman. E despre speranță, despre umanitate, despre ceea ce pot face niște simpli oameni (care în aparență sunt diferiți și nu se suportă între ei), atunci când descoperă că luptă pentru un scop comun. Și toate astea orchestrate de bunica zbanghie, pentru a-i arăta nepoatei ei cât de complexi și profunzi pot fi oamenii, pentru a o învăța lecțiile de viață care o vor transforma în super-eroina ce are are potențialul de a fi...

Nota 10

de Mihaela Baciu | 23/01/2018 15:20

Elsa are șapte ani și este diferită. Bunica ei are șaptezeci și șapte de ani și este cea mai buna si singura prietenă a Elsei. Noaptea Elsa se refugiază în poveștile bunicii sale, în împărăția MIAMAR, în cazul în care toată lumea este diferită și nimeni nu trebuie să fie normală. Când bunica lui Elsa moare și ii lasa o scrisoare Elsei, ea își cere scuze pentru oamenii pe care ia nedreptățit, atunci cea mai mare aventură a Elsei începe. Aici instrucțiunile bunicii conduc la un apartament ce se afla intr-o clădire plină de bețivi, monștri, câini de atac, dar și la adevărul despre basme și judecata rege și o bunică ca nimeni alta. Este o poveste despre viață și moarte și unul dintre cele mai importante drepturi ale omului: dreptul de a fi diferit.

Bunica mi-a zis să-ţi spun că-i pare rău Nota 10

de Simona | 12/01/2018 00:15

Este o carte pentru copilul care se ascunde în inima fiecărui adult, fără să fie însă o carte pentru copii propriu-zisă. Este o carte ce, odată deschisă, dezvăluie un întreg univers magic aflat în mijlocul realităţii. Recomand cu căldură această carte celor care nu au avut norocul să aibă în viaţa lor cea mai extravagantă bunică din lume, care să îi iubească cu o putere nemărginită; şi cu atât mai mult tuturor celor care încă ştiu cum miroase casa bunicii şi cum e ca bunica ta să fie o supereroină. Aflăm de la bun început că Elsa are şapte ani, aproape opt, are o inteligenţă cu mult peste medie, este mare fană Harry Potter, este diferită şi, tocmai din acest motiv, singura şi cea mai bună prietenă a ei este bunica. Aceasta are şaptezeci şi şapte de ani, aproape şaptezeci şi opt şi este deţinătoarea cheilor Tărâmului-Aproape-Treaz. Odată ce vânătoarea de comori începe, pe parcursul cărţii învăţăm împreună cu micuţa Elsa că uneori este bine să fii diferit, că superputerea bunicilor este să facă realitatea suportabilă şi că poveştile sunt menite să vindece suflete rănite. Învăţăm despre dragoste, bunătate, prietenie, altruism şi nu în ultimul rând, despre moarte. Fredrik Backman ne arată încă o dată că felul în care scrie, simplu, şi totodată complicat, ca şi în cazul bestsellerului “Un bărbat pe nume Ove” este mai mult decât suficient pentru a transmite o multitudine de sentimente diferite.

Adaugă o recenzie
Trebuie să te autentifici pentru a adăuga comentarii/recenzii.