Captiv in lumea libera

Mircea Eliade constata, pe la începutul anilor ’70, cred, existenţa a două tipuri bine definite de exilaţi. Primul era reprezentat de către emigranţii români din anii 1940-1950, care se refugiaseră în Occident, cu precădere în Franţa, Spania, Statele Unite, alungaţi de teroarea stalinistă din România, cu două scopuri precise: 1) să informeze corect şi constant Occidentul cu privire la situaţia din Est, denunţând crimele, încarcerările, suferinţele îndurate de cei de acasă şi 2) să conserve la nivel maxim de competenţă tradiţia culturală, politică şi nu în ultimul rând spirituală a poporului român. Peste acest val omogen şi solidar se va suprapune, la începutul anilor 1970, când regimul Ceauşescu începe să-şi arate încetul cu încetul adevărata faţă, un al doilea val, alcătuit în principal din tineri dornici să trăiască à la manière occidentale.