Caragiale, se ştie, era un chiţibuşar. Făcându-şi meseria din ceea ce le scapă celorlalţi, din bucăţile care cad, aşa-zicând, la croit. Coincidenţe frapante doar la prima vedere, susţinute pe dedesubt de o bună doză de subtilitate, lucruri mici care răstoarnă ordinea mare într-un fel asemănător, într-o lume mult mai prozaică, celebrei bătăi a aripilor de fluture, secrete simple pe care ochii miopi ai personajelor le complică la nesfârşit. Acestea toate, pe care le poţi lua drept gaguri într-un univers comic sau, dimpotrivă, drept tâlcuri subţiri ale unei lumi amărui, cu partea ei de mister şi de tragic, fac sarea şi farmecul construcţiei lui imaginare, susţinute de câteva teme, şi de o minunată, diversă, multicoloră trenă de variaţiuni.
Le-am cules, mai mult sau mai puţin la întâmplare, din piese şi schiţe, din poezii uneori, din corespondenţă, din reflectarea în temele altor scriitori, cel mai adesea ale fiului Mateiu, din substanţa, simplă şi complicată, a tot ceea ce a scris. And beyond. În total, 26 de tablete, carevasăzică, de două ori 13. De ce de două ori? Fiindcă, pe de-o parte, orice, şi mai ales norocul şi ghinionul, are nevoie să se repete ca să nu fie întâmplător. Pe de alta, fiindcă feţele lui Caragiale sunt cel puţin două, Caragiale tatăl şi fiul sunt două efigii adesea puse împreună ş.a.m.d.
Am preferat să evit o organizare tematică foarte clară, care ar fi dăunat, cred, asocierilor involuntare, coincidenţelor, spontaneităţii atât de la locul ei în lumea lui Caragiale. Însă o coerenţă tematică inerentă, şi chiar o subtilă organizare pe teme este, în toată această înşiruire voit întâmplătoare de tablete. După preambulul care priveşte întregitor, şi tributar maeştrilor, spre lumea lui Caragiale, şirul tabletelor se deschide cu Numărătoare inversă, un soi de incipit de-a-ndoaselea şi o realitate foarte specifică lui Caragiale, de care nu scapă mai nimic din tot ce-a semnat. Şi se încheie, cum altfel, în zornăit de bani, aducători tot atât de ghinion cât şi de noroc. Şi mai ales de încurcături. Între aceste borne, a căror semnificaţie se poate pune, oricând, la îndoială, sunt tablete despre familie, urmaşi, vecini şi amici, întâmplări din mahala şi păţanii care interesează universul. Despre scrisori, despre micile plăceri ale vieţii, despre modă, drumuri şi lumi sucite. Un puzzle de chiţibuşuri şi detalii, în care se ascunde, fireşte, diavolul. Tot atât cât bunul Dumnezeu.