Vintilă Horia este singurul scriitor român care a obținut premiul Goncourt, unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume, atribuit pentru romanul său scris în franceză Dumnezeu s-a născut în exil.
Prea puțin cunoscut în propria sa țară, în spațiul culturii universale scriitorul este recunoscut ca un creator important al secolului XX.
Deși respectat pretutindeni în lume pentru opera sa complexă și vastă, Vintilă Horia este demonizat cu stăruință în România, pe motivul unor nefericite articole scrise în tinerețe, pe care însuși autorul lor le-a renegat. Condamnat în 1946 de un „tribunal al poporului” drept „criminal de război” – pentru scrierea acestor articole, victimă a unei campanii dezlănțuite duse de propriii concetățeni împotriva lui în momentul atribuirii premiului Goncourt, trecut în veșnicie fără să-și fi putut revedea țara căreia i-a dedicat din depărtare o dragoste fierbinte, Vintilă Horia își poartă și după moarte povara destinului care i-a hărăzit să aibă parte de admirația întregii lumi… dar mai puțin de cea a celor de-acasă. Paradoxul situației în care este pus Vintilă Horia, ca scriitor și ca om, reiese clar dintr-un simplu exemplu dat de două citate din Wikipedia:
Vintilă Horia, care nu a omorât pe nimeni și care se face vinovat de un număr de articole scrise la vârsta de 22-26 ani, cu lipsa de judecată a tinereții, într-un climat politic european care poate explica această greșeală – pe care scriitorul a regretat-o în scris de numeroase ori – este prezentat azi în Wikipedia în limba engleză ca scriitor român laureat al premiului Goncourt și criminal de război condamnat.
I.V. Stalin, care se face direct vinovat de genocidul a peste 20 de milioane de oameni, de sprijinirea ascensiunii lui Hitler și de înrobirea unui număr de popoare, este prezentat tot azi de aceeași Wikipedia ca liderul Uniunii Sovietice de la mijlocul anilor ’20 până la moartea sa în 1953.
Editura Vremea a început seria de autor Vintilă Horia cu Memoriile unui fost săgetător, jurnal inedit, publicat în 2015, cu sprijinul lui Cristian Bădiliță, cunoscut eseist, patrolog, traducător, pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la nașterea scriitorului.
Superbă scriere literară și prețios document istoric, Memoriile au fost urmate de antologia de eseuri În căutarea omului total. Moștenirea literară și spirituală a lui Vintilă Horia. Actele colocviului „Vintilă Horia, o sută de ani de la naștere”. Substanțialele contribuții la cunoașterea operei lui Vintilă Horia au fost aduse de numeroase personalități ale culturii românești, cu ocazia colocviului organizat la Biblioteca Aman din Craiova, prin grija directorului Lucian Dindirică.
A treia carte din serie este Cavalerul resemnării, cel de al doilea roman din „Ciclul exilului”, după Dumnezeu s-a născut în exil.
Cavalerul resemnării ne poartă prin spații în același timp simbolice și reale, un colț de Valahie inspirat din realitate și totodată abstract, purtând însemnele patriei după care tânjește exilatul, un teritoriu al purității, al pădurilor veșnic verzi și al munților, precum și printr-o Veneție care pune mai presus de orice frumosul și seducția, alăturându-le însă unei corupții profunde, unui putregai interior atotstăpânitor.
Timpul acțiunii are de asemenea valențe ale realului, este epoca evului mediu, dar este și o picătură de timp cristalizat din istoria umanității, în care personajele și pasiunile sunt prinse în veșnicie ca insectele într-un chihlimbar limpede.
În acest context se desfășoară două povești de dragoste, lupta unui popor pentru înlăturarea jugului otoman, bătăliile interioare ale unui voievod în căutarea identității și a armoniei, călătoria sa printr-o Europă sfâșiată de conflicte și de intrigi.
Roman istoric, roman de dragoste, roman filozofic, splendid tradus din franceză de Ileana Cantuniari, Cavalerul resemnării constituie o lectură care îmbogățește mintea și farmecă sufletul. O capodoperă.
„Am fost sfătuit să scriu o carte pentru a explica și a justifica anumite articole publicate în România acum douăzeci și cinci de ani și care au stârnit acea penibilă campanie de presă. Nu am făcut-o, căci nu am nimic de explicat și nimic de justificat. Eu sunt cărțile mele. Restul este literatură.”
Vintilă HORIA
„Romanul Cavalerul resemnării se înscrie în cadrul uneia dintre tendințele cele mai interesante și înnoitoare ale prozei secolului al XX-lea, tendință marcată de o serie de romane (Kafka, Musil, Broch, Joyce sau Mann) în care se suprapun interogația existențială și aceea socială sau istorică. În centrul romanului stă conștiința personajului, transformată într-o perspectivă din care romancierul studiază realitatea pe care vrea să o prezinte.”
Monica NEDELCU, Universitatea Complutense – Madrid
„De-a lungul romanului, pădurea valahă, redută a libertății și spațiu al suferinței, se transformă într-un simbol al răzvrătirii, al nădejdii și al înnoirii. „Pădurea voastră este acum singura nădejde a celor înrobiți, știați asta?", îl întreabă călugărul Joaquin Cordero pe Radu-Negru, în momentul în care îi redă libertatea cu riscul propriei sale vieți.”
Monica NEDELCU, Universitatea Complutense – Madrid
„O atrase ușor către el. Ea îi căută gura cu o violență deznădăjduită, aproape copilăroasă, care-l cufundă din nou în trecut. Ca și el, ea era alcătuită din amintiri, doar amintiri, și asta era nimica toată în fața singurătății nesfârșite care-i aștepta.
Îl întrebă, câteva ceasuri mai târziu, ațâțând focul aproape stins:
– De ce ne-am născut aici?
Dădu din umeri și își aminti de Bătrân, care își pusese probabil aceeași întrebare, în noaptea aceea pe colină, înainte de a-și înălța ochii spre cer și de a scoate acel țipăt de neputință care îi sfâșiase sufletul.”
Fragment din roman