Adam Puslojić (n. 1943) este poet şi traducător sârb, născut în satul Cobişniţa, din apropierea graniţei cu România. După absolvirea studiilor de filologie ale Universităţii din Belgrad, Puslojić debutează în 1967, cu volumul de poezii Postoji Zemlja (Există pământul). Se face remarcat ca un foarte bun traducător de literatură română contemporană, lista autorilor traduşi fiind impresionantă: Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Petre Stoica, Geo Bogza, Adrian Păunescu, Mircea Dinescu şi mulţi alţii. Poeziile lui Adam Puslojić au fost traduse în peste 20 de limbi, tălmăcirea poemelor sale în limba română fiind semnată de Nichita Stănescu şi Ioan Flora. În 1995 devine membru de onoare al Academiei Române şi al Academiei de ştiinţă, literatură şi arte din Oradea. În Serbia, Adam Puslojić este laureat al Premiului pentru contribuţia la cultura naţională şi al Premiului Ivo Andrić pentru Opera omnia (2014). În prezent trăieşte şi lucrează la Belgrad şi pe Valea Timocului, la ţară. Cărţi publicate în limba română: Plâng, nu plâng (1991), Adaos (1999), Versuri din mers (2003), Trimitor la vise, (2005), Tăcere lustruită (2006), Asimetria durerii (2009), Exaltare din abis, Inscripţii abrupte, Culmea (2016).
Categorii:
Ilustator coperta:
Mircia Dumitrescu
Limba:
Romana
Data publicarii:
2019
Editura:
Tip coperta:
Paperback
Nr. pagini:
91
ISBN:
9786060230663
Dimensiuni: l: 14cm | H: 20cm
2800
Doar în librărie
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!