Matematica ne pune din nou la încercare printr-o nouă ediţie a Concursului Euclid, pe unii în rolul de competitori iar pe alţii în calitate de ataşaţi acestui act provocator ? competiţia minţilor agere. Astfel de manifestări ne dau şi unora şi celorlalţi momente de emoţii şi satisfacţii ale unor eforturi împlinite. Şi mă refer aici în primul rând la munca de pregătire şi lupta permanentă pentru descoperirea căilor de soluţionare a problemelor dar şi la organizarea unei activităţi de acest gen.
Desigur că desfăşurarea acestui concurs în condiţii decente nu ar fi posibilă fără sprijinul important pe care l-am primit la fiecare ediţie de la Consiliul Local şi Primăria Municipiului Focşani. Inspectoratul Şcolar Vrancea, prin inspectorul de specialitate, prof. Daniela Sîrghie a sprijinit desfăşurarea acestui concurs. Tuturor factorilor implicaţi, între aceştia şi conducerea şcolii, colegii din catedra de matematică şi de la învăţământul primar, le adresez, şi aici, sincere mulţumiri.
Un rol special în cadrul acestui concurs îi revine d-nei conf dr Elena Nechita, prorector al Universității Vasile Alecsandri din Bacău, căreia vreau să-i mulțumesc în mod deosebit pentru că a acceptat să ne facă onoarea de a fi președintele acestui concurs.
Doresc oaspeţilor noştri să trăiască momente de satisfacţie legate de participarea la această nouă ediţie a Concursului Euclid.
Concursul de matematica “EUCLID” – Focsani. Clasele II–VII
Unavailable
Price applicable only to online purchases!
Free Gift Wrapping!
Free shipping over 150 RON
You can return it in 14 days
You got questions? Contact Us!
