Câștigător al National Book Critics Circle Award, John Leonard Prize 2018
Nominalizat la International Dylan Thomas Prize 2018
Povestirile lui Carmen Maria Machado vibrează de originalitate, bizarerie și senzualitate, forțând cusăturile pielii personajelor și ale limbajului în moduri aproape imposibile, de neuitat. Într-un amestec perfect unic de horror erotic cu basm și cultură pop cu mit, Machado reușește să spună o altă poveste a feminității, una nefamiliară, poate șocantă, dar una pe care trebuie să o știm. Un roman fresh în colecția de literatură străină „Endorfiction”. A se citi în așternuturi de satin.
În „Corpul ei și alte desfătări”, există o poveste despre o femeie care îi dă unui bărbat totul, dar el vrea mai mult – vrea să știe secretul panglicii verzi care a devenit una cu trupul ei. Există o poveste despre o femeie care începe să dispară, la propriu, din cauza unei epidemii misterioase. Există o poveste despre o femeie care ar face orice să-și hrănească soțul cu o bucată de ficat proaspăt. Există o poveste despre o femeie care s-a născut prea devreme. Există o poveste despre o femeie care a dat naștere în taină unor pui de lup.
Recenzii
,,Corpul ei și alte desfătări e o carte genială: parțial punk rock și parțial clasică, alcătuită din povești crude și devastatoare, dar în egală măsură cu intrigi rafinate și pline de încântare. E o carte puternică, periculoasă și usturător de onestă.” Jeff VanderMeer
,,Corpul ei și alte desfătări de Carmen Maria Machado spune fabule vechi despre eros și metamorfoza feminină, în feluri extraordinar de noi. Ea aduce lumea tainică a trupului în prim-plan și iluminează pădurile întunecate ale psihicului. În aceste povești cu forme splendid inedite, atât de încărcate emoțional, Machado dă pur și simplu formă amintirilor, foamei și dorinței femeii. N-am putut s-o las jos.” Karen Russell
,,Cu imaginația sa luxuriantă, nemăsurată, cu limbajul său scânteietor și curajul său absolut, Carmen Maria Machado e cu siguranță una dintre cele mai talentate tinere scriitoare de azi. Amuzant de inventive, explozive emoțional și minunat de erotice, povestirile lui Machado vă vor transporta departe de casă, vă vor răsturna complet viziunea asupra realității și vi se vor lipi definitiv de suflet.” Michelle Huneven
Despre autor
Carmen Maria Machado s-a născut în Allentown, Pennsylvania, unde tatăl ei se stabilise cu puțin timp înainte ca ea să se nască. Bunicul din partea tatălui a imigrat din Cuba în Statele Unite, iar bunica, din Austria. Carmen Maria Machado are un masterat în scriere creativă de la Iowa Writers' Workshop și a primit burse și rezidențe importante, de la Michener-Copernicus Foundation, Elizabeth George Foundation, CINTAS Foundation, Speculative Literature Foundation, Universitatea din Iowa, Yaddo Corporation, Hedgebrook și Millay Colony for the Arts. A debutat cu volumul de povestiri Corpul ei și alte desfătări (Her Body and Other Parties), în 2017. Multipremiat și nominalizat, acest volum este privit de critici ca semnalând apariția unui scriitor de anvergură, iar povestirile au fost republicate în reviste și antologii prestigioase: Year’s Best Weird Fiction, Best American Science Fiction & Fantasy, Best Horror of the Year, The New Voices of Fantasy și Best Women's Erotica. Ca eseist și critic, Machado publică frecvent în The New Yorker, Granta, Lightspeed Magazine. În prezent lucrează la un volum de memorii, intitulat House in Indiana, și este artist rezident la Universitatea din Pennsylvania. Trăiește la Philadelphia, împreună cu soția ei.