După ce a publicat cîteva romane importante, iată-l pe Dragomán revenind la proza scurtă, pe care o scrie din adolescenţă. Corul leilor este o selecţie de prima mînă din rodul a nu mai puţin de treisprezece ani de creaţie. Ceea ce insuflă viaţă povestirilor este ritmul lor, protagoniştii învingîndu-şi prin muzică temerile, doliul, suferinţele din dragoste, aleanul. În fiecare frază pulsează muzica, răsună jazzul, baladele latino, heavy metalul barbar sau valsurile nobile şi sentimentale, duduie manelele şi popul coreean, bătăile inimii se amplifică, paşii în alergare bat darabana pe pavajul de piatră. În povestirea ce dă titlul volumului, rîsul bunicului care-şi consolează nepotul face obiectele ce se odihnesc în sertarele comodei să se cutremure, dînd naştere unei polifonii, de parcă toate capetele de leu ce o împodobesc s-ar fi apucat să mîrîie în cor. Lumea este privită din multiple puncte de vedere, iar în povestiri monologhează cînd un băiat sau o fetiţă, cînd o femeie sau un bărbat în toată firea. Fiecare cîntă pe vocea lui, dar toate cîntecele au un izvor comun: pasiunea şi curajul de a fi – precum şi o rafinată, dulce melancolie.
„Acest volum de proză scurtă este cu adevărat o carte a curajului, ce explorează posibilităţile confruntării. În dificila competiţie, protagoniştii sînt susţinuţi de muzică, fie ca solişti, fie ca simple voci din cor. Puterea muzicii îi ajută atît pe ei, cît şi pe cititori să creadă într-un happy-end.” (Bárka)
„Modul ingenios în care György Dragomán foloseşte forma naraţiunii scurte pentru a sonda abisurile psihicului uman este cu adevărat impresionant.” (Süddeutsche Zeitung)
„În noul său volum de proză scurtă, György Dragomán a ales să abordeze lucrurile dintr-o perspectivă ce aparţine îndeobşte copilului. Povestirile sale, uneori cu accente suprarealiste, trimit adesea la muzică şi la istoria României, iar structura frazelor este asemănătoare unor căderi de apă.” (Deutschlandfunk)
„Corul leilor este o carte a iertării, cu un lung şir de păcate şi poveştile din umbra lor, ce le justifică iertarea. E acolo povestea alcoolicului, a cleptomanului, a spărgătorului de bănci, a dependentului de muncă. Povestea omului. A unei lumi în care nu există decît adevăruri fundamentale şi în care toţi caută mîntuirea.” (Perspektíva)