Nota 10
O carte demonică, așa văd eu acest titlu. În multe pagini din roman sălășluiește răul în toate formele sale. Personajele sunt stăpânite de impulsuri care pornesc din cele mai tenebroase gânduri. Uneori autorul lasă impresia că acestea nu își mai aparțin de o perioadă îndelungată de timp, iar acțiunile pe care le fac sunt manevrate de altcineva, care este întunecos și diabolic. Romanul cuprinde mai multe personaje adunate, parcă, într-o horă a urii, a suferinței, a răului și a nebuniei. Răsturnările de situaţie, perplexitatea acţiunilor, maliţiozitatea infliltrării, săpăturile, determinarea şi uzarea de puncte slabe, cercetarea terenurilor, fac din această carte un amalgam de evenimente mincinoase, între care adevărul se strecoară sfios, încercând să atragă atenţia, însă incredibilitatea situaţiei nu lasă loc de interpretare.
Psihologia individului ilustrată în această carte este un dar de scriitor întâlnit numai la Dostoievski. Felul în care acesta îi pune în suferință, îi face conștienți de ceea ce sunt, ceea ce au devenit și ceea ce au făcut este uimitor. Practic, din multitudinea de personaje din această carte, nu este unul care să nu stârnească interesul. Nu există personaj de umplutură.
În concluzie aceasta este, într-adevăr, cea mai sfâșietoare carte a lui Dostoievski. O ilustrare nemaipomenită a demonilor exteriori și a celor interior, personali, ai fiecărui personaj.