Sub acest titlu minunat, Din lumea celor care nu cuvântă (care, adică, nu vorbesc), descoperim unele din cele mai interesante povestiri despre animale din literatura noastră. Un naturalist şi scriitor francez le-a numit pe ale sale, asemănătoare, Istorii naturale. Nu e vorba, nici la unul, nici la altul, de fabule. Povestirile lui Emil Gârleanu nu au, la urmă, o morală, un tâlc la vedere. Ele nu personifică, la drept vorbind, făpturile lipsite de grai (iată alt termen pentru cuvânt sau vorbire, tot aşa cum tâlc e sinonim cu morală direct exprimată), ci le observă, le studiază, atent la cum arată şi la cum se comportă. Scriitorului îi este dragă această lume necuvântătoare. Ne face şi pe noi, cititorii ei, s-o îndrăgim.
NICOLAE MANOLESCU