Prilejuit de moartea lui Mihai I, eseul memorialistic al lui Ion Vianu schițează principalele etape din viața regelui pe fundalul deopotrivă al evoluției României și al vieții autorului. De la regele-copil la anii războiului, cînd Ion Vianu îl vede în multe rînduri pe Mihai trecînd prin fața casei în care locuia, și actul de la 23 august, de la anii exilului, în care autorul îl întîlnește de asemenea pe rege la Versoix de mai multe ori, la avatarurile epocii postdecembriste, biografia lui Mihai I e, în ciuda calităților pe care acesta le-a avut, una marcată esențial de eșec – și poate tocmai de aceea românii se regăsesc atît de bine în ea –, însă un eșec trăit mereu cu remarcabilă demnitate.
„Viaţa Regelui Mihai poartă amprenta tragediei (care stătea scrisă pe chipul său, un joc de riduri şi de mimici care sugera nu numai maiestatea rănită, ci şi lacrimile, disperarea stăpînite; o privire care avea luciri sfîşietoare). Dacă Mihai este atît de bine înţeles şi iubit este pentru că românii se regăsesc în eşec. Numai El a putut aduce neamului Lui mîngîierea şi proba că acest eşec se poate trăi în demnitate şi chiar în frumuseţe, frumuseţea dureroasă a tragediei” (Ion Vianu)