Elenic si crestin in viata spirituala a Bizantului timpuriu

Origenism, Arianism, Nestorianism, Monofizitism, Iconoclasm – nu sunt decât numele celor mai grave erezii creștine care au tulburat viața Bisericii din veacurile III–VIII și care au în comun gândirea elenică, exprimată în structurile lor filosofice bine determinate de curentele dominante ale epocii. Dar, paradoxal, această gândire elenică este responsabilă și de înfrângerea ereziilor, tocmai prin modul potrivit de abordare și încadrare a ei în spiritul credinței creștine. Exemplul cel mai elocvent prezentat de Endre v. Ivánka îl reprezintă Școala Capadociană, unde, cu aceleași unelte filosofice, ereziile antitrinitare din veacurile III–IV sunt demontate. Nu Platon sau Aristotel în sine sunt periculoși pentru viața Bisericii, ci modul de receptare a filosofiei lor. Firește, pentru ereziarhi, gândirea acestor mari filosofi este normativă, concepțiile lor despre lume sau om fiind preluate aproape în literă, în timp ce pentru Părinții Bisericii, ea nu este decât o ancilla theologiae, o unealtă adecvată de exprimare a învățăturii lui Hristos și nimic mai mult.