Coeditare cu Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”
Fie că e de stânga sau de dreapta, naționalist sau internaționalist, extremist de vreo parte sau alta, militant civic pentru tradiție sau modernitate, pentru drepturile omului sau ale colectivității, de bună- sau rea-credință, cititorul trebuie să știe că portretele adunate aici au un singur scop: să pună pe ecranul radarului cultural o ipostază sau numai o perspectivă asupra posibililor eroi culturali interbelici. Puzzle-ul nostru nu se referă însă în niciun fel la ceea ce ar putea fi considerată producția culturală a fiecăruia, fie ea literară, filosofică, eseistică etc. Pe noi ne-a interesat să povestim despre rolul lor societal, despre militantismul și valorile care s-au alimentat din viziunea și acțiunea lor socială. Recunoaștem că, descriind idei sau fapte petrecute acum mai bine de opt decenii, am vrut să dezvrăjim soclul lor societal. Pe cel cultural l-am pus în hibernare.
„O condiție prealabilă pentru o rememorare adecvată este citirea cu atenție a surselor – și, bineînțeles, utilizarea unei grile metodologice adecvate. Lucru pe care cei doi autori ai volumului îl fac, ghidați de teoria și filosofia politică. Ambii autori se întreabă cum au gândit sau, mai precis, au descris Mircea Vulcănescu, Nicolae Iorga, Alexandru C. Cuza, Octavian Goga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic și Vintilă Horia «națiunea română», «poporul român», «statul român», dar și pe «unguri» și pe «evrei». Cum și-au imaginat apartenența și excluderea?” (Armin Heinen)
„Privită politic și cultural, istoria interbelică a României nu poate fi despărțită de antisemitism. La alegerile parlamentare din decembrie 1937, un sfert din electoratul românesc a votat pentru două partide fasciste care doctrinar erau violent antisemite. Antisemitismul virulent al perioadei respective nu a fost numai apanajul mânuitorilor de ciomege, ci și al unor intelectuali de vază. Volumul de față îi va interesa pe cei care doresc să aprofundeze înțelegerea rădăcinilor intelectuale ale unui fenomen care încă afectează România, o țară astăzi aproape fără evrei.” (Radu Ioanid)