Products
Products
    • Total RON Comandă
      x
      Your cart is empty.
      Comandă
      raft
      Factfulness
      Factfulness

      Factfulness

      Zece motive pentru care interpretam greșit lumea si de ce lucrurile stau mai bine decat crezi
      6.3 / 10 ( 46 votes)
      Language:
      Romana
      Publishing Date:
      2018
      Publisher:
      Cover Type:
      Paperback
      Page Count:
      400
      ISBN:
      9786067222968
      Dimensions: l: 14.5cm | H: 20.5cm
      Add to cart
      5500
      Next Day Delivery! In stock
      Today by bike delivery
      Next Day Delivery!

      Price applicable only to online purchases!
      Free Gift Wrapping!
      Free shipping over 150 RON
      You can return it in 14 days
      You got questions? Contact Us!
      Publisher's Synopsis

      Când ni se adresează întrebări simple despre tendințele globale – ce procent din populația lumii trăiește în sărăcie sau de ce crește populația globală ori cum se face că procentul de fete care își finalizează studiile este mai mare decât cel al băieților? – răspundem greșit sistematic. Atât de greșit că până și un cimpanzeu care alege răspunsurile la întâmplare le nimerește mai bine decât unii profesori, jurnaliști, bancheri și laureați ai Premiului Nobel.

      În Factfulness, Hans Rosling, fenomen internațional TED și specialist în domeniul sănătăţii globale – împreună cu doi dintre vechii săi colaboratori, Anna și Ola –, oferă o explicație nouă și radicală a motivelor pentru care se întâmplă acest lucru. Cei trei autori prezintă zece instincte care ne distorsionează modul de a privi lucrurile – de la tendința de a împărți lumea în două tabere (de obicei noi și ei) până la felul în care percepem informațiile oferite de media (dominat de teamă) și la modul în care ne raportăm la progres (credem că majoritatea lucrurilor merg din rău în mai rău). Problema noastră este că nu știm ceea ce știm și că inclusiv presupunerile pe care le facem sunt determinate de biasuri inconștiente și predictibile.

      Se dovedește că lumea este într-o stare mult mai bună decât ne-am imaginat, în ciuda tuturor imperfecțiunilor sale. Asta nu înseamnă că nu există îngrijorări reale. Dar când ne facem tot timpul griji în loc să alegem o viziune asupra lumii bazată pe fapte, ne putem pierde abilitatea de a ne concentra pe lucrurile care prezintă cea mai mare amenințare. Captivantă și revelatoare, plină de anecdote și de povești emoționante, Factfulness este o carte esențială de care ai mare nevoie, pentru că îți va schimba modul în care vezi lumea și pentru că te va ajuta să reacționezi la crizele și oportunitățile care vor apărea în viitor.

      Această carte vorbește despre lume și despre modul în care este aceasta cu adevărat. În plus, este o carte despre tine și despre motivele pentru care tu (și aproape orice altă persoană pe care am cunoscut-o) nu vezi lumea așa cum este cu adevărat.

      Este despre ce poți face în acest sens și despre cum vei deveni mai pozitiv, mai puțin stresat și mai plin de speranță pe măsură ce ieși din cortul circului și te duci în lume.

      Așa că, dacă te interesează mai mult să ai dreptate decât să continui să trăiești în bula ta, dacă ești dispus să-ți schimbi viziunea despre lume, dacă ești pregătit pentru o analiză critică în locul reacțiilor instinctuale și dacă te simți umil, curios și gata să fii uimit – atunci te rog să citești această carte.

      HANS ROSLING

      Hans Rosling spune povestea „miracolului secret și tăcut al progresului uman” așa cum numai el știe. Dar Factfulness face mai mult decât atât. Explică motivele pentru care progresul este de atâtea ori secret și tăcut și îi învață pe cititori cum să-l înțeleagă cât mai bine.

      Melinda Gates

      Când sunt în mâinile lui Rosling, datele cântă. Trendurile globale din sănătate și economie prind viață. Și imaginea de ansamblu a dezvoltării globale – cu unele vești noi de-a dreptul surprinzătoare – apare imediat în centrul atenției.

      TED

      Trei minute alături de Hans Rosling îți vor schimba perspectiva asupra lumii.

      Nature

      Una dintre cele mai importante cărți pe care le-am citit vreodată – un ghid indispensabil pentru a analiza corect lumea.

      Bill Gates

      Această carte este ultima mea bătălie din lupta de-o viață împotriva ignoranței devastatoare... În trecut m-am înarmat cu o cantitate incomensurabilă de date, cu un soft revelator, cu un stil energic de a ține prelegeri și cu o baionetă suedeză pe care să o înghit. Dar nu a fost îndeajuns. Sper ca această carte să fie.

      Hans Rosling, februarie 2017

      Media

      Hans Rosling, autorul bestsellerului Factfulness, ne îndeamnă să tragem puțin aer în piept și să avem mai multă încredere în umanitate. Rosling - care a fost medic și consultant pentru Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF - a scris cartea cu puțin înainte să moară, nu doar cu gândul de a strânge în formă scrisă conferințele la care a participat, ci mai ales pentru a da acces cititorilor la câteva instrumente cu ajutorul cărora să privească lumea așa cum e de fapt. Mințile noastre, spune el, sunt construite pentru a ajunge repede la concluzii și a reacționa astfel imediat în fața pericolelor. Însă, pentru o viață sănătoasă, am face bine să umblăm nițel la dozele de dramă

      Mai multe aici


      Dacă ar trebui să răspundem la întrebări simple despre lumea în care trăim, trei sferturi din răspunsurile noastre ar fi complet greșite. E mai prost decât dacă ar răspunde un cimpanzeu, care ar alege la întâmplare.

      Viziunea noastră despre lume este distorsionată grav, constată Rosling, exact pentru că nu l-am citit pe Daniel Kahneman. Și anume pentru că lăsăm niște judecăți automate să răspundă în contul nostru. Faptul că împărțim lumea în tabere, că ne impresionează mai mult negativul decât pozitivul, că ce-i urgent e distorsionat față de ce-i important, colorează viața și opiniile noastre despre viitor și despre lume. În general, o colorează în culori mai închise decât ar trebui. Rosling face apel la fapte, la date, la cifre și la știință pentru a demonstra că, de fapt, realitatea este într-o formă mult mai bună decât avem noi impresia. Factfulness este, de fapt, o pledoarie pentru fapte, pentru evidențe și argumente științifice.

      Hans Rosling a lucrat și a luptat întreaga viață cu ”ignoranța devastatoare”, așa cum o numește. Cartea este ultima sa încercare de a câștiga acest război, și e o încercare admirabil construită. Va schimba felul în care înțelegem realitatea. Hans Rosling a murit în 2017, după finalizarea cărții.

      Andreea Roșca | carte recomandată în cadrul Raftului The Vast & Curious


      Ca multe alte lucruri, datele pot fi înșelătoare și cel mai adesea mass-media nu le folosește ca instrument de făcut lumină, ci ca ingredient spre umflarea unor jumătăți de adevăruri. Rosling a fost cel mai fascinant statistician al sănătății publice pe care l-a dat Europa în ultimul secol (să-i urmăriți discursurile filmate), iar cartea aceasta te învață exact asta: cum să navighezi printre manipulările mediatice și să citești datele în întregimea adevărului lor.

      Vlad Mixich | carte recomandată în cadrul Raftului Cărți despre minte și corp


      Reviews and comments

      Nota

      de |

      There are no reviews yet for this product.
      Add a review
      You need to authenticate in order to add a review.