Prezentul auxiliar a fost avizat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Ordinul nr. 5318 din 21.11.2019 şi se regăseşte la poziţia nr. 46 din anexa Ordinului.
Lucrare în conformitate cu Programa școlară în vigoare pentru disciplina GEOGRAFIE, clasele a V-a - a VIII-a, aprobată prin OM nr. 3393/28.02.2017.
Lucrarea preia pasaje semnificative, aplicaţii şi itemi din Geografia continentelor extraeuropere clasa a VII-a, avizată de Ministerul Educaţiei Naţionale prin Ordinul nr. 3022 din 08.01.2018. care se regăseşte la poziţia nr. 165 din anexa Ordinului.
Conceput pentru a putea fi utilizat împreună cu oricare dintre manualele şcolare aprobate, acest caiet poate fi folosit atât în timpul orei, prin completarea spaţiilor libere, a schemelor şi a suportului cartografic „mut“, încă din timpul predării lecţiei, cât şi acasă, suplimentar, pentru studiu individual, pentru fixarea cunoştinţelor sau pentru autoevaluare.
Caietul este structurat în cinci părţi, similare unităţilor tematice din programa şcolară: Asia; Africa; America de Nord şi America de Sud; Australia şi Oceania. Antarctica; Elemente de geografia mediului înconjurător. Fiecare unitate are, pe parcurs şi la final, pagini de recapitulare cu scheme sintetice prin care se evaluează asimilarea noţiunilor noi şi dezvoltarea competenţelor. De asemenea, prin intermediul itemilor de diferite tipologii, caietul oferă posibilitatea ca elevul să-şi verifice cunoştinţele, având la dispoziţie teste
secvenţiale si sumative.
Creativ, atractiv şi beneficiind de un suport ilustrativ modern şi actual, atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi din punct de vedere grafic, Caietul elevului susţine un demers bazat pe logică şi gândire, mutând accentul de pe teorie pe practică şi pe experienţele din viaţa de zi cu zi a elevilor.