Vezi mai multeAl treilea roman al Simonei Antonescu ne poarta cu doua veacuri in urma, in Principatele Romane. De data aceasta, remitizarea istoriei nu doar insufleteste destine individuale, ci da viata si tensiune unor evenimente cruciale de mult arhivate. Aceasta calatorie de sase ani in perioada razboiului ruso-turc, terminat cu pierderea Basarabiei, este o autentica evadare in trecut.
Pe mosiile Tarii Romanesti, grinarul marilor imperii, sau in batalii pe mare si pe uscat, pe ulitele tirgului Bucurestilor, traversate de picioare desculte si taine de palat, sau la Constantinopole, in serai si catacombe, printre intrigi si capete taiate, istoria isi urmeaza cursul.
Hanul lui Manuc, la fel ca primele romane ale Simonei Antonescu – Fotograful Curtii Regale si Darul lui Serafim –, se situeaza sub aceeasi inscriptie heraldica: Daca nu revezi trecutul, nu vezi prezentul si nu prevezi viitorul.
„Iti voi arata lucrurile, asa cum au fost ele.
Ii voi chema pe toti in jurul tau. Vei simti mirosul prafului de pusca si vei auzi chiotele sarbatorii de Armindeni. Vei ingheta de frig pe cimpurile de lupta si te vei topi de arsita la vremea secerisului, pe mosiile boierilor Samarghiteni.
Te voi trimite calare pina dincolo de serhatul Giurgiului, cu solie de taina de la Manuc. Vei gusta de-a valma placinte oltenesti si sugiucuri turcesti, vei respira praful drumului ridicat de caravanele cu griu si-ti vei scapa viata in pivnita culei batrinesti ori in apele Dunarii.
Vei aseza piatra de temelie a Hanului lui Manuc alaturi de mesterii brasoveni si vei apara apoi santierul cu pretul vietii, in noaptea plina de spaime si sperante a intrarii Armatei Dunarene in Bucuresti.
In jurul tau vor dansa cadine cu valuri de matase si fete din baraganurile Tarii Romanesti, in vreme ce din departare va rasuna clocot de lupta.
Vei iubi.
Vei dusmani.
Vei pacatui si te vei ierta.
Vei iesi din toate acestea obosit, tulburat, schimbat.
Vino cu mine!” (Simona Antonescu)