La Paris, nimic din toate astea nu conteaza

Mergeam tocmai acolo pentru că nu mai era nimic altceva între noi și cer. Eram tineri, dar știam deja să fim triști. Marea noastră frumusețe: beam enorm și pierdeam nopțile și câștigam unele speranțe, pe care, în zori, le mai schimbam pe câte o iubire, pe care o risipeam până la apus. Iar anii aceia demult au trecut, i-am îngropat ducându-ne unii altora prietenii la altar. Și nici jazz nu se mai ascultă la ultimele etaje ale orașului. Am devenit resurse umane.